Ziua și fake news-u…Cam așa stau lucrurile pe la noi…Iar pentru bursa noastră e ziua și încercarea de a demonta ”știrea falsă” ce ne bagă cititorii-n sperieți.
Joi pe după amiază primesc pe whatsup un mesaj de la un domn onorabil, pe care-l am de ceva vreme în agenda telefonului, prin care aflu că s-a cerut o listă de prețuri pentru niște cartele pentru consumul raționalizat. Cum eu am cam prins , înainte de 89 uleiu, zahăru, făina ori pâinea pe cartelă mi s-a aprins beculețu și am citit textul până la capăt.”În vederea întocmirii bugetului pentru război” e finalul care mi-a lăsat niște fiori reci pe șira spinării.
Acum când se vorbește de pace, armistițiu-n Ucraina sau o altă idee năstrușnică, ”Premiul Nobel pentru pace lui Trump!” mi-am zis că trebuie verificată povestea cu ”războiu și cartelele” din trei surse…
Și uite ce-am găsit…din a 3-a sursă…
”Biroul de presă al Guvernului atrage atenția asupra unei știri false care circulă în mediul on-line cu intenția de a genera emoții negative în spațiul public.
„Ținem să precizăm că solicitarea la care face referire postarea care se răspândește în mediul on-line nu înseamnă în niciun fel intrarea țării în vreun conflict, ci este doar o procedură periodică inițiată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRPS) și autoritățile locale competente”, explică reprezentanții Executivului.
Legea nr. 477/2003 prevede ca o dată la patru ani țara noastră să își contureze măsurile de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare. Demersuri și proceduri similare s-au mai desfășurat în anii 2021, 2017, 2013, 2009, 2005. Ultimul ciclu de pregătire s-a încheiat la finalul anului trecut, ceea ce declanșează proceduri firești pentru realizarea unui nou buget privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare.
„Prin urmare, procedurile începute fac parte dintr-un calendar repetitiv și firesc în baza legislației menționate. Atragem atenția celor care văd aceste postări în on-line că extragerea de concluzii manipulatoare în baza unor informații reale reprezintă un instrument de dezinformare folosit cu rea-credință”, mai adaugă reprezentanții Guvernului.
Bun…ne-am liniștit și-am luat-o spre Filarmonică să ascult un rus celebru…Pe Ceaikovsky, stați liniștiți!
Să fie PACE și s-avem un sfârșit de săptămână liniștit…Hai Oli și grijă mare dacă ieșiți la plimbare prin oraș că ne cam pică tencuiala de pe clădiri. Nu de alta, dar mulți , și multe, nu mai au toate țiglele pe casă de ceva vreme, în jurul nostru!