APRECIERE. Mesajul viceprimarului Cristina Tămășan Ilieș de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

APRECIERE. Mesajul viceprimarului Cristina Tămășan Ilieș de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, viceprimarul municipiului Satu Mare, Cristina Tămășan Ilieș, a adresat un mesaj emoționant tuturor seniorilor comunității, punând accent pe rolul lor de păstrători ai înțelepciunii și experienței.

„Un prilej de a sărbători înțelepciunea și darul de a fi sprijin pentru generațiile tinere”

„La mulți ani, dragi seniori! 1 Octombrie este ziua voastră specială – un prilej de a sărbători experiența, înțelepciunea și darul de a fi sprijin pentru generațiile tinere”, a transmis viceprimarul.

Urări de sănătate și recunoștință

Cristina Tămășan Ilieș le-a dorit vârstnicilor bucurie, sănătate și clipe frumoase alături de cei dragi. „Ați adus în lume înțelegere și iubire, iar astăzi primiți recunoștința și respectul nostru”, a spus aceasta, adăugând că ziua trebuie să fie una a împlinirii sufletești.

„Să vă bucurați de frumusețea vieții”

În finalul mesajului său, viceprimarul municipiului Satu Mare le-a transmis seniorilor urarea de a se bucura în fiecare zi de liniște, frumusețe și împlinire: „Să vă bucurați de toate frumusețile vieții și de fiecare zi cu sufletul plin de liniște și împlinire!”.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te