Iată un pamflet, o poveste despre creșterea TVA. Nu suntem noi la bursă economiști de renume mondial, dar ne dăm cu părerea…
Într-o dimineață posomorâtă, TVA-ul nostru drag s-a trezit brusc cu ambiții. „Vreau să fiu mare!”, a spus el cu voce groasă, probabil după ce văzuse câteva tutoriale motivaționale. Și s-a făcut 21%, că doar nu era să rămână la nivelul zilelor trecute, când era un simplu adolescent fiscal.
Guvernul, încântat peste măsură, l-a felicitat: „Bravo, TVA! În sfârșit ne scoți și pe noi din foame! Românii vor plăti mai mult, deci noi vom strânge mai mult, că doar așa funcționează viața!”. O logică impecabilă, de manual, dacă manualul e din 1932 și scris în fum de trabuc.
Dar românii, ființe ciudate și necooperante, nu s-au mai dus la raft cu aceeași veselie. Când au văzut că prețurile au sărit ca popcornul, au zis: „Ne pare rău, dar nu putem hrăni simultan și familia, și statul”. Așa că au închis portofelul cu lacăt și au pus și parola de siguranță.
Și ce să vezi? TVA-ul, deși mai mare, a încasat cu 350 de milioane de lei mai puțin. A fost un fel de „crescut ca să scadă”. O poveste emoționantă despre cum uneori, în viață, nu mărimea contează.
Alimentele s-au scumpit, băuturile spirtoase au suferit și ele (și nu doar cei care le consumă), iar consumul a căzut cu un grațios 4,5%, doar Estonia fiind mai pricepută la această artă a economisirii forțate. Eurostat aplaudă din culise, impresionat de spectacol.
În timp ce un român cheltuia în iulie 600 de lei pe săptămână, în august a zis „pas” și a coborât la 500. După care inflația – o artistă consacrată – a făcut piruete spectaculoase spre 9,8%, promițând să rămână în formă până în decembrie, când BNR estimează că va fi tot acolo, într-un număr de balet fiscal numit „Ce pot eu, nu poate nimeni”.
Între timp, micii comercianți privesc în gol, cu ochii umezi, numărând clienți imaginari. Coșul de cumpărături, odinioară plin și rotunjor, acum arată ca după o dietă involuntară de austeritate.
Iar TVA-ul? Stă trist într-un colț, rotunjit la 21%, dar cu sufletul la 17%. Visurile lui mărețe s-au topit, ca untul pe tigaia fierbinte a realității economice.
Morală: Dacă vrei să strângi mai mulți bani, nu începe prin a-i lua pe toți. S-ar putea ca oamenii să nu-ți mai dea niciunul.