CSM Olimpia Satu Mare II și CSM Victoria Carei au oferit un meci spectaculos, sâmbătă la prânz, pe terenul sintetic al Academiei Partium, într-o partidă amicală extrem de atractivă, încheiată cu victoria careienilor, scor 5–2, după o revenire spectaculoasă.
Echipa antrenată de Reszler Zsolt a început în forță și, după doar 11 minute, conducea deja cu 2–0, grație golurilor marcate de Santiago Saraz (6’) și Fodor Denis (11’), acesta din urmă având doar 15 ani. Olimpia II a dominat prima parte a jocului, însă Victoria a reușit să reducă din diferență chiar înainte de pauză, menținând suspansul.
După reluare, formația pregătită de Tabi Zsolt a schimbat complet ritmul jocului. Nyilvan Rareș a restabilit egalitatea în minutul 70, iar doar nouă minute mai târziu, Raul Koter a adus-o pe Victoria în avantaj. Finalul de meci a aparținut clar careienilor,care au profitat de ratările incredibile ale gazdelor și s-au disprins prin Cosmin Berindea autor al unei o duble în minutele 81 și 89, stabilind scorul final: 2–5.
Ambele echipe, participante în Liga 4 Elite, se bazează în mare parte pe jucători crescuți în propriile centre de copii și juniori. La CSM Olimpia II, în urma parteneriatului cu Academia Partium, au evoluat nu mai puțin de cinci jucători de 15 ani, trei de 16 ani, șase de 17 ani și unul de 19 ani, cel mai experimentat fiind Răzvan Prodan (26 de ani). Și CSM Victoria Carei a trimis în teren, în mare parte, fotbaliști formați la club.
Campionatul Ligii 4 Elite se va relua în datele de 21–22 martie, însă Victoria va disputa un meci oficial cu o săptămână înainte, când va recupera partida restantă cu Recolta Dorolț.
Meci amical:
CSM Olimpia Satu Mare II – CSM Victoria Carei 2–5 (2–1)
Marcatori: Saraz (6’), Fodor Denis (11’) / Nyilvan Rareș (43’, 70’), Raul Koter (79’), Cosmin Berindea (81’, 89’)
CSM II Olimpia : Vili Bence – Răzvan Prodan, Erik Hrițiu, Patrik Câmpan, Raul Rebic, Rareș Moldovan, Pop Lóránd, Mateo Berinde, Fodor Denis, Santiago Saraz, Rareș Coșar. Au mai intrat: Ianus Jurje, Giorgio Vișovan, Srota Zoltán, Kugler Máté, Lehoczky Ákos. Antrenor: Reszler Zsolt
CSM II Victoria: Denis Petcu – Răzvan Negreanu, Teodor Bârle, Bogdan Nyilvan, Casian Rus, Tempfli Marko, Raul Koter, Rareș Nyilvan, Cosmin Berindea, Vajda Cristofer, Horváth Dávid. Au mai intrat: Fekete Milán, Ritli Raymond, Cosmin Bococi, Gergely Erik, Yanis Malinetescu, Szabó Noel, Keizer Richárd. Antrenor: Tabi Zsolt.









































