Când toate sunt într-o eternă mișcare de creștere…

De când cu prețurile astea de zece de la PECO-uri, la combustibili, nici nu mai știe românul pe cine să mai dea vina pentru nebunia și isteria din mintea și buzunarul lui: pe Ormuz, strâmtoarea, pe Trump, pe Blaga și a lui „corolă de minuni a lumii” care le-a stricat până și simulările elevilor de a XII-a, ori pe ciobanul din Miorița, că nici el n-a fost prea clar în intenții.
Iar când, după o vizită la pompă și șocul de pe tabelă, mai dai și peste un afiș ca cel din imaginea surprinsă de un bun amic pe sfântul Facebook, devine limpede că în România lucrurile evoluează vizibil: etajul 1 s-a mutat la etajul 2. Progres clar. Pe principiul „viața noastră ori e oarece, ori mere oareunde…”.
Urmează probabil ca parterul să fie promovat la mansardă, iar subsolul să devină penthouse, în funcție de cum mai cresc prețurile și cât de optimist rămâne discursul oficial.
Între timp, noi urcăm. Nu știm exact unde, dar important e că urcăm. Odată cu prețurile.
Direcția e bună. Sensul… se mai ajustează din mers. Iar mielul de Paște se duce și el… vorba poetului: „unde te duci tu, mielule?” , la etajul 2.
Între timp, noi continuăm să urcăm disciplinat, fără să întrebăm prea mult unde duce scara, pentru că important nu mai e sensul sau logica, ci convingerea fermă că, indiferent ce se întâmplă în jur, direcția este mereu prezentată ca fiind cea corectă.
P.S. Dacă n-ați înțeles mare lucru din text, nu-i nicio problemă. E probabil cea mai fidelă descriere a ceea ce ni se întâmplă de la începutul anului.