De la Diamantul alb-negru la Mondialul de 182 de ore
Joi seara începe Mondialul din 2026. Un Mondial diferit de toate celelalte: 48 de echipe, 104 meciuri și trei țări gazdă , Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Ca unul care urmărește Campionatele Mondiale încă din 1982, mă uit la aceste cifre și îmi dau seama cât de mult s-a schimbat lumea fotbalului. Primul meu Mondial a fost cel din Spania, când Ungaria zdrobea El Salvador cu 10-1, pentru ca apoi să fie învinsă de un anume Diego Maradona și Argentina lui.
De ce pomenesc de Ungaria? Pentru că la primele mele două Mondiale televizorul era conectat la o antenă de pe bloc care se chinuia să prindă televiziunea maghiară. Dacă aveai noroc, vedeai meciul fără purici. Dacă nu, urmăreai mai mult umbre și siluete decât fotbal.
În 1986, la Mondialul din Mexic, priveam meciurile pe un Diamant alb-negru. În miez de noapte ieșeam să învârtim antena după semnal. Așa am văzut, aproape printre interferențe, celebra „Mână a lui Dumnezeu”, golul cu care Maradona și-a început drumul spre titlul mondial.În ciuda Angliei mele pe care continui s-o susțin și să sper și acum că va reuși să ducă la capăt povestea cu ”It s coming home”. Apros pos...Era Lineker atunci...golgheter. Și tot atunci Ungaria lua 6 de la URSS într-un meci ciudat.
Au trecut 40 de ani de atunci
Între timp am trecut de la televizorul alb-negru la cel color, iar apoi direct la telefonul mobil. Maradona nu mai este printre noi. Lionel Messi se apropie de finalul unei cariere legendare. Iar Mondialul se întoarce în Mexic, pe legendarul Estadio Azteca. Și totuși, parcă nu mai este același lucru.
Poate că adevărata diferență nu este tehnologia, ci timpul care a trecut peste noi.
Mă întreb cum s-ar uita copiii sau nepoții noștri dacă le-am spune că, acum patru decenii, într-o anumită țară europeană, televiziunea oficială a unui anumit dictator nu transmitea Campionatul Mondial. Nu cumva să fie tulburat somnul clasei muncitoare de niște meciuri jucate în toiul nopții...
Și acum să facem calculul.
Mondialul din 2026 va avea 104 meciuri. Dacă luăm în calcul 90 de minute de joc și câte 15 minute de pauză la fiecare meci, rezultă 105 minute pentru fiecare partidă.
104 meciuri x 105 minute = 10.920 de minute.
Asta înseamnă:
182 de ore în fața televizorului;
aproape 7 zile și 14 ore fără întrerupere;
sau peste 22 de zile dacă ați urmări câte 8 ore de fotbal pe zi.
Iar aici nici măcar nu am pus la socoteală prelungirile, loviturile de departajare, studiourile de analiză și inevitabilele reluări.
Pe scurt, dacă vreți să vedeți tot Mondialul, vă luați practic o mică vacanță de fotbal.
Mai rămâne o întrebare.
Al cui va fi Mondialul din 2026?
Am avut Mondialul lui Paolo Rossi în 1982, al lui Maradona în 1986, al lui Lothar Matthäus în 1990, al lui Ronaldo Nazário Dințosu, al lui Zinedine Zidane, până la cel al lui Messi din 2022.
Cine va fi eroul următoarei generații? Poate Kylian Mbappé. Poate Jude Bellingham. Poate Lamine Yamal. Sau poate că fotbalul ne pregătește un nume despre care încă nu vorbim.
Un lucru este însă sigur: peste ani, când copiii vor răsfoi albumele Panini, unul dintre acești jucători va avea stickerul cel mai căutat. Dacă ați știi cât am dat în 86 pe un sticker cu Maradona...sau pe unul cu preferatul meu, Lineker...ori cu veteranul Shilton!
Așa cum, pentru generația mea, va rămâne mereu băiatul cu numărul 10 care apărea printre puricii unui televizor alb-negru și care ne făcea să credem că fotbalul poate fi magie.
Florin Cristian Mureșan
