Karateka de la Yakuza Satu Mare au obținut rezultate remarcabile la ediția din acest an a competiției internaționale Golden Karate Cup, desfășurată la Giroc, lângă Timișoara. Deși sportivii sătmăreni au concurat exclusiv în probele de kumite, aceștia au reușit să încheie concursul pe un excelent loc doi în clasamentul general al cluburilor participante.
Bilanțul delegației sătmărene a fost impresionant: 35 de medalii, dintre care 12 de aur, 12 de argint și 11 de bronz. Rezultatele au fost obținute în mai multe categorii de vârstă și de greutate, confirmând încă o dată valoarea sportivilor și nivelul ridicat al pregătirii desfășurate în cadrul clubului.
Una dintre cele mai apreciate evoluții ale competiției i-a aparținut lui Erik Soós, care a reușit o dublă performanță de excepție. Tânărul instructor a urcat de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând medalia de aur atât la categoria Juniori -76 kg WKF, cât și la Juniori -76 kg Shobu Ippon.
Rezultatele obținute la Giroc sunt rodul unei munci intense de pregătire coordonate de antrenorul principal Robert Soós, alături de instructorii Zoltán Kalocsai, Diana Alec și Erik Soós, care au asigurat pregătirea și îndrumarea sportivilor pe parcursul competiției.
Performanțele de la Golden Karate Cup reprezintă și un semnal pozitiv înaintea următorului obiectiv important al clubului. Erik Soós și Teodor Pietrar vor reprezenta România săptămâna viitoare la Campionatul European de Karate Shito-Ryu, competiție care va avea loc la Budapesta și la care cei doi vor concura sub culorile lotului național.
Conducerea clubului Yakuza SK Satu Mare a transmis felicitări tuturor sportivilor pentru rezultatele obținute și a mulțumit sponsorilor și susținătorilor care au contribuit la participarea și succesul echipei la această prestigioasă competiție internațională.




















