Rețele inteligente de gaze naturale în comuna Lazuri și localitățile aparținătoare. Proiectul intră în etapa de consultare publică

Rețele inteligente de gaze naturale în comuna Lazuri și localitățile aparținătoare. Proiectul intră în etapa de consultare publică


Comuna Lazuri a depus la Direcția Județeană de Mediu Satu Mare solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final în comuna Lazuri cu localitățile aparținătoare (Lazuri, Peleș, Noroieni, Peleșor, Nisipeni, Bercu), județul Satu Mare”.

Potrivit adresei nr. 7797 din 3 august 2026, emisă de Direcția Județeană de Mediu Satu Mare, autoritatea solicită titularului proiectului să facă publică intenția de obținere a acordului de mediu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.

Conform anunțului, proiectul vizează dezvoltarea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale în comuna Lazuri și în localitățile aparținătoare Lazuri, Peleș, Noroieni, Peleșor, Nisipeni și Bercu, având ca obiectiv creșterea flexibilității, siguranței și eficienței în operare, precum și integrarea activităților de transport, distribuție și consum final al gazelor naturale.

Persoanele interesate pot consulta documentația la sediul Direcției Județene de Mediu Satu Mare, din municipiul Satu Mare, str. Mircea cel Bătrân nr. 8/B, în zilele de luni–joi, între orele 08:00–16:30, și vineri, între orele 08:00–14:00, precum și pe pagina de internet a instituției și la sediul titularului proiectului.

Observațiile și propunerile publicului pot fi transmise în scris la sediul Direcției Județene de Mediu Satu Mare sau prin e-mail, la adresa office@djmsm.anmap.gov.ro.

Publicarea anunțului face parte din procedura legală de informare și consultare a publicului, înainte de emiterea acordului de mediu pentru investiția propusă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand