De: ADRIANA UNGUREANU: Editorialist la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, corespondent de București, Membră a UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN România, doctor în Economie și Afaceri Internaționale, scriitoare, profesor, formator;
VERTICALI PENTRU ROMÂNIA - SECȚIE DE EDITORIAL
PARTENERĂ MEDIA A CLUBULUI
"PRESA CULTURALĂ"
UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA
Omul a avut dintotdeauna un scop bine definit, acela de a căuta unul sau mai multe sensuri ale vieții, prin satisfacerea nevoilor proprii, prin dobândirea recunoașterii sociale - indiferent de orânduirea socială în care a avut prilejul să se dezvolte – și prin a fi de folos celor din jurul lui. Încă din cele mai vechi timpuri, nașterea a căpătat sensul bucuriei, iar moartea a însemnat suferință. Popoarele antice au sădit în cultura lor credințe care au rezistat miraculos până în zilele noastre, și mai toate au postulat că moartea trebuie să capete un sens pozitiv, inoculând speranța că lucrurile nu încep și nu se termină pe pământ, ci există o lume de ”dincolo” în care totul va fi mai bun și mai bine pentru cei care s-au avântat în ea. Astfel, oamenii au descoperit sensul speranței conform căruia, într-un moment nedefinit, tot ce-a fost nedrept în viața lor se va îndrepta cumva.
SĂRBĂTOAREA ARDEALULUI
Absolut toate religiile de pe pământ au dedicat o zi (sau mai multe) celor plecați și mai toate se bazează pe ideea că lumile de aici și de dincolo se pot uni și influența reciproc prin forța gândurilor și prin ritualuri specifice, adică lumea vizibilă și cea invizibilă se conectează prin punți construite cu ajutorul legăturilor sufletești dintre cei vii și cei duși.
Omul se manifestă prin rugăciune, pomenire cu respect, ofrande oferite sub
forma de pomană, îngrijirea mormintelor,
toate acestea având menirea de a crea o structură spirituală, acel sens al vieții de aducere aminte a celor care nu mai sunt.
În zilele noastre, creștinii ortodocși au dedicat mai multe zile morților. Astfel, exisă Moșii din toate anotimpurile și întotdeauna sâmbăta; Ziua Tuturor Sfinților (în prima duminică după Rusalii), dar și noaptea Sfântului Andrei, iar Biserica îndreaptă ritualul pomenirii spre cei care au respectat-o și care s-au înrolat în ea prin sfântul botez, ignorându-i pe cei care au rătăcit, hulit sau s-au lepădat de Dumnezeu. Catolicii, în schimb, au două zile importante în calendarul lor: 1 noiembrie (Ziua Tuturor Sfinților) și 2 noiembrie (Pomenirea Tuturor Credincioșilor Răposați).
În mod paradoxal, spațiul ardelenesc – indiferent dacă este vorba despre ortodocși, catolici sau reformați - a adoptat ziua de 1 noiembrie ca fiind sărbătoarea (numită Luminația)
destinată pomenirii celor plecați, prilej în care
cimitirul devine locul de întâlnire al celor două lumi, deși puntea dintre
acestea se construiește, de fapt, în mintea și mai ales în sufletul nostru.
Așa cum Dumnezeu nu se vede, dar știm că
există, pentru că se manifestă în tot ce ni se întâmplă, la fel se petrece și în
relația noastră cu cei duși: nu-i mai vedem, dar îi simțim, știm când primim
semne sau ne îndrumă, de aceea este important să respectăm tradiția și să-i
pomenim.
Nu deținem
adevărul privind destinația finală a omului, dar ne face bine să-i aducem lângă
noi, chiar și pentru o zi, prin poveștile frumoase pe care suntem capabili să
relatăm despre binele pe care l-au făcut, prin fotografiile care au surprins
cele mai reprezentative momente, prin modul în care ne amintim cum ne-am simțit
în compania lor.
Lupta este aprigă pentru cei care am pierdut recent oameni dragi, este greu să facem toate acestea fără lacrimi sau fără să ne doară pieptul de dor,
să avem încredere în timp, ne va ajuta să ne vindecăm rănile sufletești, dar avem datoria să nu uităm nimic din ce-a fost frumos. Amintirile plăcute sunt o binecuvântare, un dar al vieții ce trebuie prețuit cu grijă.
Toamna reprezintă momentul în care natura încheie un ciclu de viață, se pregătește pentru o moarte aparentă, dar nu se oprește nicio clipă din evoluția ei.
Sărbătoarea toamnei, Luminația, ne amintește că nimic nu este veșnic, totul are un sfârșit, dar cum natura va renaște, și omul își urmează propria metamorfoză, materială și imaterială, pentru ca, prin a doua venire a Domnului pe pământ, toți să înviem spre fericirea/osânda veșnică, conform cu relația pe care am avut-o pe pământ, cu noi, cu aproapele, cu Dumnezeu.
Dincolo de regrete, trebuie să înțelegem acest sens al vieții menit să ne aducă speranță; de aceea, se cuvine să celebrăm această zi cu mulțumire sufletească și chiar cu multă bucurie, iar celor duși să le oferim flori, lumină și toate gândurile noastre pline de recunoștință, iubire, să aibă în Cer tot ce nu au avut parte aici pe Pământ.
SPONSORII EDIȚIEI:
