More



    Primarul din Beltiug, adeptul faptelor

    primar-beltiug

    Emisiunea “Oameni şi fapte” demonstrează că în judeţul nostru sunt mulţi oameni care fac fapte bune pentru semenii lor. În seara aceasta puteţi urmări pe Nord Vest TV, începând cu orele 21.00, o emisiune dedicată unui astfel de om. Este vorba de primarul Ioan Bartok Gurzău, cu mamă nemţoaică, tată ungur şi soţie româncă. Se vede şi din comportamentul lui că ştie ce înseamnă armonia, se poate vedea clar că întrebările, multe la număr, au fost doar puncte de plecare la nişte discuţii profunde, ce vizează omul, căci în pledoaria lui, omul se situează în centrul preocupărilor sale.
    S-a discutat cum în Beltiug oamenii sunt protejaţi de sărăcie, prin metode specifice comunei, prin bătălia de a crea noi locuri de muncă, prin apariţia întreprinzătorilor autohtoni. Dl. Bartok este convins că instituţiile ţării ar putea funcţiona mai bine, spre bucuria locuitorilor de pe teritoriul României. La fel de convins este că locurile de muncă apar odată cu investiţiile durabile. În viitorii 2-3 ani se vor da în folosinţă Băile Beltiug, realizate după un proiect de excepţie, partener fiind Consiliul Judeţean.
    Nu întâmplător conducerea judeţului vorbeşte frumos despre acest om, despre frământările sale, despre idealurile şi împlinirile unui primar adevărat.

    Este de acord cu faptul că preşedintele ţării aminteşte laudativ faptul că sunt plecaţi în străinătate aproape 4 milioane de români şi că şi-au găsit de lucru acolo. El crede că ar trebui să ne ocupăm mai mult de tineri, de specialişti şi să le creăm aici posibilităţi de a se realiza. El vede cum universităţile mari ale lumii “vânează” olimpicii noştri şi-i iau gata pregătiţi. Este grav când oferim inteligenţă şi n-o folosim pentru ţara noastră.
    A reieşit din discuţii faptul că poporul nostru crede în trei instituţii: biserică, şcoală şi armată. Primarul Bartok a adăugat că el crede în instituţia “Om”! Ce frumos!

    Ioan Bartok Gurzău îşi iubeşte oamenii şi-i respectă. De fapt, această iubire este reciprocă. Au demonstrat-o la alegeri, prin votul localnicilor de pe raza comunei. Nord Vest TV îi felicită pe locuitorii din Beltiug pentru faptul că au ştiut să-şi aleagă primarul.
    Ce frumos a explicat Bartok cum trebuie să arate un poliţist adevărat, cunoscându-i prin colaborarea de zi cu zi. Oricum, spunea el, trebuie să existe legea care să-i apere, altfel treburile nu vor merge bine. A subliniat şi faptul că populaţia aşteaptă mai mult de la aleşii noştri.
    Cu multă bucurie a explicat aprecierea sa asupra şcolii din Beltiug şi necesitatea creşterii numerice a claselor cu învăţământ german (mai sunt peste 300 de familii de şvabi şi trebuie să le acordăm atenţie. Ei sunt harnici, gospodari de excepţie, punctuali şi foarte recunoscători).

    Un punct aparte l-am consacrat dezvelirii bustului dr. senator Viorel Sălăgean, fiu al comunei, ziarist, scriitor şi candidat la cea mai înaltă funcţie din ţară. Şi aici, Ioan Bartok Gurzău s-a dovedit un desă­vârşit organizator, încât oficialităţile judeţului au avut numai cuvinte de laudă. Biblioteca din comună şi şcoala vor purta numele senatorului. Primăria ţine legătura cu familia acestuia şi în fiecare an se va comemora personalitatea senatorului Viorel Sălăgean, devenind astfel o tradiţie. Este acesta un model pentru primarii din judeţ pentru a avea cât mai multe plăci comemorative, busturi şi statui – dovadă că avem istorie şi nu ne este ruşine cu ea.
    A rămas uimit când i-am spus că în România, la un milion de locuitori avem 259 de doctoranzi. Este chiar un semn de întrebare şi ne dă de gândit despre uşurinţa cu care sunt eliberate diplomele azi.

    Acest primar are satisfacţii deosebite când poate realiza ceva pentru comunitate. Îl frământă ridicarea localităţii Şandra şi Băile iniţiate de pe vremea lui Viorel Sălăgean.

    Legat de defectele politicienilor, mi-a spus:
    – “Nu promite ce nu poţi face!”
    – “Dacă pierzi, strânge civilizat mâna adversarului!”
    – “Cultivă încrederea între oameni!”
    – “În disputele politice nu aduce atingeri familiei adversarului!”
    Acestea ar fi câteva idei călăuzitoare pentru viaţa unui conducător.
    Despre apariţia noilor formaţiuni politice, care se nasc precum ciupercile după ploaie, crede că n-au şanse, ci au menirea să împrăştie oamenii şi să destrame tot ce s-a clădit până acum.

    Mi-a plăcut ideea după care poporul român îşi poate dezvolta multele calităţi ce le are, în loc să-şi critice defectele!
    Am rămas cu impresia, după cele discutate şi văzute, că am dat peste omul care se potriveşte ca o mănuşă emisiunii noastre “Oameni şi fapte”. Ce bucurie poate exista mai puternică şi ce trăiri sufleteşti să existe decât atunci când oamenii ce-i slujeşti sunt bucuroşi de tot ceea ce realizezi pentru ei! Şi iată, la Beltiug, la fel ca şi la Ardud, edilul şef poate trăi sentimente de mândrie şi satisfacţie deplină, că face tot ce este posibil pentru ridicarea bunăstării locuitorilor. Aceştia s-au implicat şi în sport, participând efectiv la “Marea selecţie de lupte”, iniţiată de renumitul antrenor Gheorghe Ardelean.
    Stimate domnule primar Bartok, pentru tot ceea ce faceţi vă mulţumim şi mereu veţi avea un prieten sincer: Nord Vest TV, respectiv prezenta, frumoasa şi reuşita publicaţie Gazeta de Nord-Vest! Felicitări!

    Teodor Curpaş

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE