Victorie categorică pentru echipa feminină de handbal U15 a CSM Olimpia Satu Mare. Elevele antrenorilor Nagy Flórián și Lucaci Dénes s-au impus pe teren propriu cu 32–13 în fața formației CSS Zalău, bifând astfel al doilea succes din actuala ediție de campionat și urcând pe locul al treilea în clasament.
Formația sătmăreană, alcătuită în mare parte din tinere handbaliste din Orașu Nou, Turulung, Porumbești și Satu Mare, a avut nevoie de câteva minute pentru a-și găsi ritmul. După zece minute de joc, gazdele conduceau la limită, scor 3–2. Treptat însă, elevele lui Nagy Flórián și Lucaci Dénes au preluat controlul partidei și au început să se desprindă pe tabelă. În minutul 21, avantajul Olimpiei ajunsese deja la șase goluri (12–6), iar la pauză sătmărencele aveau un avans de 13–7.
După revenirea de la vestiare, diferența de valoare dintre cele două echipe a devenit și mai evidentă. CSM Olimpia a continuat să pună presiune pe adversare, iar în doar cinci minute și-a mărit avantajul la zece goluri (19–9). Gazdele au dominat fără emoții finalul întâlnirii, ajungând la un ecart de 19 goluri cu patru minute înainte de ultimul fluier (30–11). Scorul final, 32–13, a consfințit o victorie clară a echipei sătmărene.
În urma acestui rezultat, CSM Olimpia a acumulat două victorii și două înfrângeri în cele patru partide disputate, bilanț care îi asigură, momentan, poziția a treia în clasamentul Seriei N.
În etapa a șasea, formația sătmăreană va evolua din nou în Satu Mare, urmând să întâlnească ACS Atletik 1, echipa aflată pe ultimul loc al clasamentului. Un nou succes ar putea consolida poziția Olimpiei în zona superioară a ierarhiei.
HANDBAL FEMININ U15, SERIA N, ETAPA 5
CSM Olimpia Satu Mare – CSS Zalău 32–13 (13–7)
CSM Olimpia: Molnár Kira Delia, Büte Hilda (8 goluri), Nagy Evelin, Veres Nóra, Ványi Maia Kristina (2), Reha Luca Amanda, Hajas Adrien (1), Cseh Melisa, Seres Csenge, Geng Boglárka (4), Geng Barbara (3), Selmenți Nikoletta (2), Ilyés Anett (3), Cseh Antónia (2), Bogya Malvina (7).
























