More

    Curtea Constituţională a publicat motivarea respingerii Statutului aleşilor

        Curtea Constituţională a publicat, joi, motivarea deciziei potrivit căreia unele prevederi ale Statutului parlamentarilor sunt neconstituţionale, iar potrivit unor surse parlamentare Legislativul va pune actul normativ în acord cu hotărârea luni, în şedinţă comună.
    În 19 iunie, CC a decis că unele prevederi din Statutul parlamentarilor sunt neconstituţionale, mai precis punctele 18 şi 19 din articolul I al legii aflate la promulgare. În motivarea deciziei din 19 iunie, CC notează, pe de o parte, că “este evidentă preocuparea legiuitorului de a asigura fundamentarea cererii de reţinere, arestare şi percheziţie, atât în fapt, cât şi în drept, în scopul de a oferi posibilitatea aprecierii seriozităţii şi bunei – credinţe a măsurii solicitate, în sensul că aceasta are în vedere fapte concret determinate şi nu e inspirată de motive politice”. Cu toate acestea, arată CC în motivare, modul de redactare a dispoziţiilor criticate, şi anume referirea, întărită prin repetiţie, la “motive temeinice”, conduce la interpretarea potrivit căreia Camerele sesizate cu astfel de cereri realizează mai mult decât o apreciere a seriozităţii şi loialităţii măsurii în cauză, interferând nepermis cu activitatea specifică instanţelor de judecată, singurele în măsură să se pronunţe asupra calificării juridice sau a temeiniciei imputaţiei.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE