More

    Elevi din şase ţări, în vizită la Satu Mare

    comenius

        Elevi din şase ţări şi-au dat întâlnire în Satu Mare. Evenimentul a avut loc ieri în sala de ședințe a Primăriei Satu Mare, acolo unde a fost lansat proiectul “Comenius – Take nothing than photos, leave nothing than footprints, kill nothing than time (Ia doar fotografiile, lasă doar urme de paşi, ucide doar timpul, n.red.)” în cadrul Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii (Lifelong Learning Programme) finanţat de Comisia Europeană, valoarea grantului fiind de 24.000 de euro. Conform celor declarate de către directorul Şcolii Gimnaziale “Lucian Blaga”, Ioan Gozar, proiectul se va desfășura pe parcursul a doi ani, la care s-au angajat şcoli din Polonia, Germania, Italia, Bulgaria, Spania, Turcia şi România. La eveniment a participat şi primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, care a precizat că speră ca elevii sătmăreni să înveţe tot mai multe lucruri constructive de la colegii lor din alte ţări, urmând ca această experienţă să fie împărtăşită unui număr cât mai mare de sătmăreni. “Obiectivul proiectului este educarea elevilor în spiritul ocrotirii mediului înconjurător prin conştientizarea importanţei pe care o are crearea unui mediu propice unui trai sănătos şi modul în care oamenii influenţează în mod negativ mediul înconjurător”, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Satu Mare.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE