More



    Guvernul măreşte pragul pentru achiziţii directe la contracte

    Pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an. Majorarea substanţială a limitei valorice pentru achiziţiile directe a fost pregătită atât de fostul Guvern Boc, cât şi de actualul Executiv, dar decizia a fost de fiecare dată amânată, pe fondul criticilor publice. De această dată, însă, ridicarea pragului a fost aprobată în Camera Deputaţilor, printr-un amendament introdus de reprezentanţi ai grupurilor parlamentare PSD, PNL şi minorităților naționale la o ordonanţă aprobată de Guvern la sfârşitul anului trecut privind modificarea sistemului de achiziţii publice, şi a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu, urmând să fie aplicată începând cu luna iulie a acestui an. La finele anului trecut, înainte de aprobarea acestei ordonanţe, Guvernul a anunţat oficial că ia în calcul majorarea pragului la achiziţiile directe, de la 15.000 euro la 30.000 euro, dar a renunţat pe fondul criticilor publice.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE