După cum nu se poate să nu fi aflat deja, la sfârşitul săptămânii trecute, în organizarea Comunităţii Evreieşti din Satu Mare şi a unor organisme şi organizaţii susţinătoare, s-a desfăşurat o suită de manifestări menite să readucă în amintirea sătmărenilor atât mânarea spre soah a concitadinilor noştri evrei, petrecută în mai-iunie 1944, cât şi împlinirea, la 14 martie 2013, a nu mai puţin de 120 de ani de existenţă a «Templului Mare din Sătmar» – actuala denumire uzuală a aşezământului cunoscut, cu ani în urmă, sub numele de Sinagoga ortodoxă de pe str. Decebal (Várdomb utca, în epocă).
Între evenimentele comemorative susmenţionate este şi expoziţia fotodocumentară intitulată «Templul Mare din Sătmar l 1893-2013 A szatmárnémeti Nagytemplom», realizată de Asociaţia SAVO – Scrieri ale vechiului oraş, instalată chiar într-unul din balcoanele interioare ale edificiului confesional sărbătorit.
Aşadar, fiind implicaţi până peste cap, ne-am gândit – inspirând şi supratitlul paginii de faţă – că ar fi nimerit să dăm un pahar peste cap, cu condiţia – musai şi neapărat! – ca pomenitul pahar să fie unul de
«MOTT 1914 – Garda veche»,
sec américain, «produs după metoda din regiunea Champagne», la Bucarest, de către Mott et Fils. Examinând eticheta din desenul publicitar mai jos reprodus, se observă, chiar şi la distanţa de aproape o sută de ani, că indicaţiei geografice Champagne – grafiată cu caractere mult mai mari decât toate cuvintele precedente –, lesne poate fi considerată ca o marcă de produs. Nimic altceva decît o mică încăl/e/care a dreptului de proprietate industrială, având scopul de a-i face pe consumatori să creadă că dorobanţul vechii gărzi – cu baioneta la armă! – păzea cea mai autentică şampanie. Aşadar, indicaţia de provenienţă gen «vinars fabricat… după metoda din Cognac» – tipărită cu Cognac sensibil mai mare –, atât de frecventă în anii socialismului multilateral dezvoltat, nu e originală nici măcar în privinţa metodei de escamotare a contrafacerii, a producerii confuziei, mai exact.
Evident, observaţiile anterioare nu au nici pe departe menirea de a diminua meritele firmei producătoare, Mott et Fils S.A. din Bucureşti, care, la un moment dat, deţinea şi invidiatul titlu de «furnizor brevetat al Majestatii Sale Regele Romaniei» (Carol I, mai exact), dar nu strică să mai avem în vedere unele aspecte. Cum ar fi, de exemplu, şi acela al înregistrării şi protejării la OSIM1), în urmâ cu aproape zece ani, a mărcii verbale MOTT & FILS, pe clasa de produse 33 – Băuturi alcoolice (cu excepţia berii). După cum vedeţi, cu această ocazie, franţuzescul et a fost înlocuit cu anglo-americanul &, iar un vechi şi reputat nume comercial a devenit o marcă de produs.
Ne-am aplecat ceva mai mult asupra redutabilului «MOTT 1914 – Garda veche» din două motive.
În primul rand, întrucât în precedentul nostru PAS2), i-am depistat reclama la loc de cinste, expusă, de către magazinul de „import de ceaiu şi cafea – coloniale şi delicatese – vinuri alese şi beuturi spirtoase“ al lui Zoltan Roóz, tocmai sub «Ceasul electric»!
În al doilea, deoarece, după câte ştim, în Sătmar, de aproape un veac, o sticlă de «MOTT 1914 – Garda veche», originală, aşteaptă, răbdătoare, să se petreacă un eveniment care să-i determine proprietarul să o deschidă.
Templul Mare din Sătmar
denumit și „Sinagoga de pe strada Decebal“, a fost ridicat pe locul primei sinagogi a orașului, construită în 18563) (după o altă sursă4), între anii 1852 și 1858). Aceasta a apucat să funcționeze doar 33 de ani, după care, din cauza stării avansate de degradare în care a ajuns, comunitatea evreiască a hotărât construirea uneia noi. Construcţia noului așezământ s-a derulat în anii 1891-1892 pe timpul rabinului şef Benjamin Farkas Mandelbaum, conform proiectului întocmit de arhitectul şi profesorul de desen Nándor Bach (1842-1905), originar din Vaţ (Ungaria), cel care a proiectat şi sinagoga mare din Oradea. Ea se aseamănă foarte mult și cu sinagoga din Dej, are 846 de locuri și a fost dotată încă de la început cu o orgă.
Templul Mare, dat în folosința comunității evreiești sătmărene ortodoxe la 14 martie 1893, «este una din clădirile cele mai distinctive și originale din oraș. El este construit în stil maur (cu turnuri și turnulețe fațetate) și se remarcă prin monumentalitate. Este format din parter și un etaj.
Edificiul are o fațadă tripartită cu avancorp central pe care sunt marcate cele trei nave specifice unei mari sinagogi – nava centrală principală mai largă și navele laterale mai înguste.» 4)
Numărul populaţiei evreieşti din Satu Mare a crescut la aproape opt mii în 1920. Probabil din această cauză a fost ridicată pe latura sudică a sinagogii casa de rugăciuni «Talmud Tora» («Saare Tora», conform4)), a cărei construcţie, a fost terminată în 1927.3)
Cele două clădiri situate una lângă cealaltă au funcționalități diferite: sinagoga este exclusiv o casă de rugăciune, pe când în templu pot fi găzduite și alte activități culturale.
Sinagoga „Saare Tora“ (conform3) «Talmud Tora») este o clădire mai mică comparativ cu templul. Construită în stil baroc, ea are un volum interior mare. Pereții ei sunt zugrăviți simplu.4)
Dintre cele trei sinagogi mari – ortodox, status quo ante și neolog (în Mintiu-Németi – nota PAS) – şi cele 25 de case de rugăciuni care funcţionau în oraş, astăzi mai există doar sinagoga ortodoxă din str. Decebal. Sinagoga de pe actuala stradă Hám János (construită în 1912 4)), aflată în prag de restaurare, s-a prăbuşit în iulie 2007.3)
Și, după ce ne-am învrednicit să vă vorbim, foarte-foarte pe scurt, despre Templul Mare din Sătmar, să ne ocupăm, în acest PAS, și de
Sinagoga Status-quo ante din Satu Mare
În anul 1896 (martie 18985)), o parte a evreimii sătmărene, numărând aproape 120 de persoane și avându-l în fruntea sa pe Csengery Mayer Károly, s-a desprins din comunitatea religioasă ortodoxă, constituindu-se într-o obște nouă, distinctă – încadrată într-un curent reformator, progresist și modern –, autodenumită Status-quo ante.
La constituire, rabin (ad-interim) a fost ales Klein Ignác și – după scurgerea celor cinci ani ai obligativității față de biserica-mamă –, ca prim-rabin a fost ales eruditul Jordán Sándor.6)
În cursul lunii mai a anului 1904 s-a stabilit locul pe care urma să se ridice sinagoga comunității status-quo ante, optându-se pentru terenul Szuhányi, situat între colțurile străzii Eötvös cu Kossuth și Szirmai (astăzi, „Cuza-Vodă“, Mircea cel Bătrân și Mihai Eminescu). În iunie, pre-ședintele comunitar Csengery Mayer Károly a înaintat consiliului local, în vederea aprobării, proiectul sinagogii și al locuințelor rabinului și a prim-cantorului. Proiectul complexului imobiliar a fost elaborat de arhitectul budapestan Kovács Károly, punerea în operă a grandioasei sinagogi și a reședinței comunitare realizându-se în anul 1905.7)
Sinagoga – interesantă, ca aspect – a fost clădită, între anii 1904-1906, în stilul maur al neologilor, cu o cheltuială de 123.000 de coroane, de către firma Fejér și Ritter din Budapesta5).
Locul de închinăciune al comunității status-quo ante a fost unul dintre cele mai frumoase clădiri ale Sătmarului. Conform regulamentului de funcționare, enoriașii puteau să-și închirieze scaunele de rugăciune – similar abonamentelor la teatru –, asigurându-și ocuparea locurilor dorite.7)
Atât în interior, cât și în exterior, sinagoga se prezenta ca o adevărată capodoperă, rivalizând – în frumusețe și stil – cu templele de pe întreg cuprinsul Ungariei. Ea a fost complet demolată în anul 1965, locul fiindu-i ocupat de un impozant sediu de poliție.8)
După cei trei ani de conducere laică a lui Bárány Samu, în anul 1921, președinte al comunității status-quo ante a fost ales, cu unanimitate, Princz Ármin. Altruismul și spiritul de sacrificiu dovedite de acesta au deschis o nouă perioadă luminoasă în viața obștii, deoarece au dus nu numai la degrevarea bisericii, ci au creat și fundamentele solide ale unor remarcabile viitoare realizări.6)
1) Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
2) Pagina Asociaţiei SAVO;
3 ) http://referinte.transindex.ro/enciclopedie/monument. php?id=270
4) http://ro.wikipedia.org/wiki/ Templul_Mare_din_Satu_Mare;
5) dr. BOROVSZKY Samu (coordonare) – Szatmár-Németi sz. kir. város – Országos Monografia Társaság – Budapesta, 1908;
6) TANKÓCZI Gyula – Monografia orașului Satu-Mare / Satu-Mare város képes tükre – Presa Liberă – Satu Mare, 1936;
7) CSIRÁK Csaba – Szatmári zsidó emlékek – Otthonom Szatmár megye • 12 – Satu Mare, 2001;
8) Háráv Náftáli STERN – MIN HÁMÉCÁR KÁRÁTI JÁ-H – Emlékezz Szatmárra – A szatmári zsidóság emlékkönyve – Bne Brak (Israel), 1984.
Ovidiu MICA
Asociaţia SAVO –
Scrieri ale vechiului oraş
