More



    Unicameralismul şi reducerea parlamentarilor nu sunt soluţii pentru creşterea încrederii

    crin-antonescu

    Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat vineri că unicameralismul sau reducerea numărului de parlamentari nu reprezintă soluţia pentru creşterea încrederii opiniei publice în legislativ în contextul crizei economice, punctând că rolul bicameralismului este de a amenda derapajele de la democraţie. Antonescu participă la Londra la reuniunea Asociaţiei Senatelor din Europa (ASE), în cadrul căreia a vorbit despre democraţie şi bicameralism în contextul crizei.
    Preşedintele Senatului nu crede că unicameralismul sau reducerea numărului de parlamentari ar fi soluţia pentru creşterea încrederii opiniei publice în instituţia legislativului. ‘Încrederea publică nu vine din numere sau structuri – vorbesc aici de numărul de Camere şi de parlamentari -, ci vine din performanţă şi responsabilitate. Performanţă în activitatea Parlamentului înseamnă exercitarea mai eficientă a funcţiei de control, iar responsabilitate înseamnă o legătură mai strânsă şi mai concretă cu corpul electoral, inclusiv în materie de dezbatere şi legiferare. Structura Parlamentului trebuie să răspundă unor realităţi politice, dar mai ales nevoii de reprezentare eficientă’, a menţionat el. Preşedintele Senatului a subliniat că bicameralismul este o modalitate de a garanta exerciţiul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi de a da cât mai multă substanţă reprezentării democratice. ‘Deşi există diferite formule ce pot fi tipologizate, sistemul bicameral din orice ţară reflectă, finalmente, tradiţiile şi imaginaţia constituţională ale naţiunii respective’, a spus Antonescu.
    El a amintit de modul de alegere a parlamentarilor şi atribuţiile acestora prevăzute în Constituţiile României din 1991 şi 2003 şi a arătat că în prezent dezbaterile din comisia parlamentară privind revizuirea legii fundamentale merg către o separare mult mai accentuată a atribuţiilor celor două Camere.
    Preşedintele Senatului a spus că bicameralismul poate fi regândit, în special acolo unde nu este expresia regionalizării sau federalismului. ‘Întărirea la nivelul uneia dintre Camere a funcţiei de control este o opţiune asupra căreia trebuie să ne aplecăm cu seriozitate. Controlul parlamentar nu este şi nu trebuie lăsat să alunece spre zona formalismului, fie că vorbim despre controlul asupra Executivului, fie, mai ales, asupra altor instituţii publice, aflate în subordinea sau sub autoritatea Parlamentului. Chiar dacă este de discutat ce forme noi de control democratic se pot crea şi de ce reglementări este nevoie pentru a-i da mai mult conţinut şi mai mare impact, putem porni de la o premisă simplă: caracterul complementar al celor două Camere ale Parlamentului poate fi înţeles sau reinventat din perspectiva caracterului complementar al funcţiilor pe care acesta le îndeplineşte’, a afirmat Antonescu.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE