Sânge donat pentru victimele accidentelor de circulaţie

Sânge donat pentru victimele  accidentelor de circulaţie

Un grup de circa 15 membri ai Organizaţiei Locale Botiz a Partidului Social Democrat au donat ieri sânge pentru victimele accidentelor de circulaţie. Printre donatorii care au trecut pragul Centrului de Transfuzii Sanguine (CTS) Satu Mare s-a aflat preşedintele organizaţiei, Ana Paleoca, şi vicepreşedinţii Aurel Burcuş şi Eugen Buier. Iniţiatorul acestei acţiuni, Geanina Bucico, membru PSD, a precizat că, pornind de la catastrofa din Muntenegru, pesediştii din Botiz au luat iniţiativa de a dona sânge pentru victimele accidentelor de circulaţie. “Ne aflăm în perioada concediilor şi a vacanţei, iar riscurile producerii accidentelor de circulaţie sunt mai mari în această perioadă. Tocmai de aceea, am decis să donăm sânge pentru eventualele victime ale acestor accidente care, sperăm noi, să fie cât mai puţine. Ne aflăm aici pentru a dona sânge atât membrii mai tineri, cât şi cei mai în vârstă”, a precizat Geanina Bucico. Directorul CTS, Doina Crişan, a lăudat iniţiativa membrilor PSD Botiz, afirmând că acest exemplu ar trebui urmat şi de alţi sătmăreni. “Iniţiativa membrilor PSD Botiz de a dona sânge pentru victimele accidentelor de circulaţie este lăudabilă, mai ales că tocmai cu o seară înainte a avut loc un accident de circulaţie pe raza judeţului Satu Mare a căror victime au avut nevoie de mult sânge. Sperăm că această iniţiativă va fi urmată şi de alţi sătmăreni”, a precizat Doina Crişan.

Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand