Primarul municipiului Satu Mare, despre noua investiție de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil”, pregătirile pentru noul an școlar, situația profesorilor și directorilor de școli, dar și despre măsurile de austeritate și viitorul guvern
Cu doar o săptămână înainte de începerea noului an școlar, educația a fost tema centrală a unei discuții purtate de primarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskényi, în cadrul emisiunii „Actualitatea sătmăreană” de la Nord Vest TV. Dialogul a avut loc în contextul inaugurării noului corp de clădire al Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil”, o investiție realizată exclusiv din bugetul local.
Edilul municipiului spune că este una dintre investițiile de care este cel mai mândru, mai ales că noul corp de clădire reprezintă al treilea obiectiv de acest fel construit de municipalitate exclusiv din fonduri locale.
„Sunt foarte mândru de această investiție. Chiar prin prisma faptului că este al treilea corp nou de clădire pe care l-am construit exclusiv din bugetul local”, a declarat Gabor Kereskényi.
Primarul a subliniat că, în ultimii ani, municipalitatea a investit constant în infrastructura educațională, prin proiecte finanțate din fonduri europene, PNRR, dar și din alte surse. Au fost construite și reabilitate creșe, grădinițe, școli și licee, iar unele investiții au beneficiat inclusiv de finanțări provenite din Ungaria, în special pentru unitățile de învățământ cu predare în limba maghiară.
„Moisil”, o școală fanion a Sătmarului
Noul corp de clădire de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” vine să răspundă unei necesități reale a unității de învățământ. Potrivit primarului, școala este una dintre cele mai frecventate din municipiu, iar în anumite perioade activitatea didactică s-a desfășurat chiar în două schimburi.
Ideea construirii unui nou corp a fost susținută insistent de directorul unității, Claudiu Mondici, care l-a abordat pe primar în urmă cu aproximativ doi ani.
„Domnul director Claudiu Mondici a insistat destul de mult să facem un nou corp de clădire, chiar datorită faptului că este o școală foarte frecventată, este o școală unde, la un moment dat, procesul educațional s-a desfășurat în două schimburi”, a explicat Gabor Kereskényi.
Edilul a apreciat ritmul în care s-au desfășurat lucrările și calitatea rezultatului final, felicitând proiectantul, executantul, comitetul de părinți și, în mod special, conducerea școlii.
„Lucrarea este la un nivel foarte ridicat, calitativ. Se poate observa și finisajele sunt destul de bune, foarte, foarte bune”, a spus primarul.
Pentru Gabor Kereskényi, „Grigore Moisil” este una dintre instituțiile fanion ale învățământului sătmărean, cu rezultate care se reflectă inclusiv prin numărul mare de elevi care ajung ulterior la liceele de elită ale municipiului.
„Este o școală gimnazială unde se desfășoară activitatea educațională la un nivel și la un standard destul de ridicat, de unde vin foarte mulți copii în liceele de elită din Satu Mare”, a arătat acesta.
Nu sunt doar clădirile: „Fără aportul profesorilor, acest lucru nu va fi posibil”
Discuția despre infrastructura școlară a fost urmată firesc de cea despre oamenii care dau viață acestor clădiri. Primarul a atras atenția că investițiile în ziduri și dotări nu sunt suficiente fără profesori bine pregătiți, motivați și respectați.
„Degeaba facem noi clădiri, degeaba facem noi pereți, degeaba reînnoim sau construim corpuri de clădire și clădiri noi, dacă profesorii nu sunt motivați, dacă profesorii nu sunt recunoscuți și nu au un respect care ei chiar merită”, a subliniat edilul.
Gabor Kereskényi a vorbit și din perspectiva propriei familii, amintind că ambii săi părinți au fost profesori. În opinia sa, rolul cadrului didactic este unul esențial pentru viitorul societății, iar respectul acordat profesorilor trebuie să fie atât profesional, cât și material.
„Trebuie stimulați, trebuie încurajați profesorii, dascălii, cadrele didactice și creat un ambient în care le este plăcere să lucreze”, a declarat primarul.
Acesta consideră că educația trebuie să fie o prioritate reală nu doar pentru administrațiile locale, ci și la nivel guvernamental.
„Ar fi foarte important ca educația să fie un segment care este prioritar într-un program de guvernare”, a afirmat Gabor Kereskényi.
Satu Mare, pregătit pentru anul școlar 2026–2027
În ceea ce privește pregătirile pentru începerea cursurilor, primarul spune că unitățile de învățământ din municipiu sunt pregătite pentru noul an școlar.
Municipalitatea verifică în această perioadă toate unitățile de învățământ, de la creșe și grădinițe până la școli gimnaziale și licee, atât teoretice, cât și tehnologice.
„Consider că municipiul Satu Mare chiar stă foarte bine la acest capitol. Suntem pregătiți pentru noul an școlar 2026–2027”, a declarat edilul.
Pentru elevii care se pregătesc să revină în bănci, Gabor Kereskényi a transmis un mesaj simplu: curaj, perseverență și succes.
„Trebuie să aibă curaj, să fie perseverenți și le doresc succes în noul an școlar”, a spus primarul, reiterând faptul că investițiile în educație reprezintă una dintre prioritățile municipalității.
„Fiecare elev investit în educația sătmăreană este o investiție în viitorul orașului nostru și toți elevii care vor începe noul an școlar reprezintă viitorul.”
Apel către părinți: mai puține mașini în zona centrală
Un alt subiect abordat a fost aglomerația care apare în fiecare dimineață în apropierea școlilor din zona centrală a municipiului.
Primarul le-a transmis părinților să renunțe, pe cât posibil, la obiceiul de a-și duce copiii cu mașina până în imediata apropiere a școlii, în special în zone precum Piața Mihai Viteazul, strada Brâncoveanu sau strada Cuza Vodă.
Edilul a remarcat că tot mai mulți elevi aleg să meargă pe jos, cu bicicleta sau cu trotineta, ceea ce înseamnă nu doar mai puțină aglomerație, ci și mai multă mișcare pentru copii.
În cazul trotinetelor electrice, primarul a atras însă atenția asupra respectării regulilor și folosirii acestora pe ariile special amenajate.
Critici privind concursurile pentru directorii de școli
Un capitol aparte al discuției l-a reprezentat organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în unitățile de învățământ.
Gabor Kereskényi a avut o poziție critică, afirmând că directorii de școli au în prezent prea puține pârghii reale în ceea ce privește conducerea și organizarea unităților de învățământ.
„Eu sincer vă spun, nu prea văd rostul concursurilor atâta timp când, din păcate, directorii au o marjă de mișcare destul de mică în ceea ce privește organizarea proprie”, a declarat acesta.
Primarul a dat ca exemplu imposibilitatea directorilor de a avea un rol suficient de important în procesul de selectare a cadrelor didactice.
„Ei practic n-au cuvânt de spus când trebuie să angajeze un profesor”, a spus edilul.
Acesta a pus sub semnul întrebării și momentul în care ar urma să fie organizate unele dintre concursuri, considerând că nu este firesc ca o nouă conducere să fie stabilită după începerea anului școlar, în condițiile în care pregătirile pentru noul an sunt făcute de directori care au primit mandate temporare.
„Să organizezi tu concurs în octombrie, când deja a început noul an școlar, iar toată munca de pregătire pentru noul an școlar este deja făcută de cineva care a primit mandat pe două luni, nu mi se pare un lucru firesc”, a afirmat Kereskényi.
În opinia sa, sistemul educațional românesc are nevoie de o reformă reală.
„Ar trebui o reformă, dar în sensul adevărat al cuvântului, pentru că eu, în vocabularul meu, reformă nu înseamnă măsuri de austeritate sau tăieri.”
UDMR respinge diminuarea salariilor din educație și sănătate
Discuția a ajuns și la controversata lege a salarizării în sectorul public. Primarul municipiului Satu Mare a explicat poziția UDMR, formațiune care, potrivit acestuia, nu a putut susține o lege care ar fi avut drept efect diminuarea veniturilor unor categorii de angajați.
„Poziția UDMR-ului era destul de clară și fermă. Nu putem accepta o lege care va avea ca efect scăderea salariilor, ori în învățământ, ori în sistemul sanitar”, a spus Gabor Kereskényi.
Acesta a precizat că este nevoie de o nouă reglementare a salarizării în sectorul public, însă una care să elimine discrepanțele și să creeze un sistem echitabil și sustenabil.
„Este nevoie de o lege a salarizării în sectorul public, dar care să elimine discrepanțele, care să fie mult mai echitabilă, să fie un sistem care să fie atât echitabil, cât și sustenabil și, în același timp, să nu se scadă salariul la nicio categorie ocupațională.”
Primarul Sătmarului: „Avem nevoie de un guvern cu toate puterile”
În partea finală a interviului, Gabor Kereskényi a vorbit despre situația politică de la București și despre așteptările pe care le are de la viitorul guvern și de la noua sesiune parlamentară.
Edilul consideră că România are nevoie de un guvern cu puteri depline și de politicieni care să înțeleagă mesajul transmis de societate.
„Ar fi nevoie de un guvern care să fie, în sfârșit, un guvern cu toate puterile, pentru că nu prea este bine să ai un guvern interimar”, a declarat acesta.
În același timp, primarul a criticat modul în care, în opinia sa, sunt gestionate în prezent conflictele politice și a cerut soluții concrete pentru problemele cu care se confruntă cetățenii, administrațiile locale și mediul economic.
„Este nevoie să înțeleagă, odată și odată, politicienii, indiferent de culoarea lor politică, că menirea lor este să dea răspunsuri valabile și să încerce să găsească soluții, chiar dacă nu este ușor, în primul și în primul rând pentru societatea românească, pentru cetățeni, pentru UAT-uri, pentru întreprinderile mici și mijlocii care duc greul economiei.”
„Tăierea investițiilor publice nu relansează economia”
Un alt mesaj transmis de primarul municipiului Satu Mare a vizat modul în care România încearcă să își reducă deficitele.
Gabor Kereskényi consideră că efortul pentru redresarea economică trebuie împărțit între toate categoriile care participă la viața economică a țării și susține necesitatea unei contribuții mai mari din partea marilor companii și a sectorului bancar.
„Trebuie să ai curajul să impozitezi multinaționalele și băncile”, a afirmat acesta.
În opinia sa, România nu poate transfera întreaga povară către cetățeni și administrațiile locale, în timp ce reducerea investițiilor publice nu reprezintă o soluție pentru relansarea economiei.
„Numai cetățenii, numai IMM-urile și numai autoritățile locale nu vor putea face față la diminuarea deficitelor”, a declarat primarul.
Concluzia sa este tranșantă: într-o perioadă economică dificilă, efortul trebuie împărțit, iar investițiile nu ar trebui sacrificate.
„Tăierea investițiilor publice nu este o măsură care ar relansa economia.”
Pentru administrația sătmăreană, însă, investițiile în educație rămân o direcție strategică. Iar inaugurarea noului corp de clădire de la „Grigore Moisil” este prezentată de primar drept încă o dovadă că, în ciuda dificultăților și a limitelor bugetare, municipalitatea își propune să continue să investească în școli și, implicit, în generațiile care vor construi Sătmarul de mâine.
Florin Cristian Mureșan






























