More



    Consiliul Judeţean va prelua Apaserv

    cj

    Consiliul Judeţean vrea să preia cât mai repede controlul asupra operatorului judeţean de apă, SC Apaserv SA, a declarat la finalul şedinţei ordinare de ieri vicepreşedintele Mircea Govor. Tot ieri a fost convocată comisia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni al societăţii, în vederea stabilirii modalităţilor concrete de realizare a demersului. Şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean a decurs lejer în prima parte. Intervenţia deputatului Kereskenyi Gabor pe marginea taxei de botoşei a provocat intervenţia promptă a preşedintelui Adrian Ştef şi a vicepreşedintelui Mircea Govor. Celelalte proiecte de pe ordinea de zi au fost votate în unanimitate de cei 29 de consilieri judeţeni prezenţi la şedinţă.

    Bugetul judeţului, rectificat
    Consilierii judeţeni au rectificat bugetul general consolidat al judeţului Satu Mare pe anul în curs. Potrivit preşedintelui Adrian Ştef, prin rectificare au fost rearanjate sumele disponibile pentru a se asigura finanţare pentru capitolele de cheltuieli rămase fără surse de finanţare. Sumele reaşezate provin din banii rambursaţi pentru proiectul Drumul Vinului Sătmărean, respectiv din banii alocaţi iniţial pentru parcul fotovoltaic. “Nu avea rost să cheltuim bani pentru proiectul parcului fotovoltaic, întrucât axele de finanţare s-au închis, urmând a fi redeschise peste doi ani”, a declarat Ştef. De asemenea, a fost rectificat bugetul Aeroportului Satu Mare, cu diferenţele de curs valutar la achiziţionarea unui utilaj de deszăpezire. În cadrul discuţiilor pe această temă, preşedintele Ştef a arătat că prefectul districtului Darmstad a ridicat problema aeroportului, arătându-se interesat de introducerea unei curse spre Germania. Au mai fost modificate documentaţiile privind eficientizarea energetică a Spitalului Judeţean şi extinderea Aerogării, în urma unor diferenţe apărute la valoarea lucrărilor din cauza unor erori de redactare.

    Transport pentru persoanele cu dizabilităţi
    Consilierii au mai aprobat atribuirea unor licenţe de traseu pentru transportul muncitorilor firmelor Draxlmaier şi Continental, au scurtat un drum judeţean cu 3 km, trecând tronsonul respectiv în administrarea Primăriei Racşa, care îl va reabilita în cadrul unui proiect din fonduri europene. De asemenea, a fost modificată o anexă a programului de transport persoane prin servicii regulate în trafic judeţean pentru perioada 2013-2019. Consilierul judeţean Rodica Maxi a cerut ca accesul persoanelor cu dizabilităţi să fie luat în seamă la atribuirea licenţelor de traseu, chiar dacă problema nu este încă reglementată legislativ. Academicianul Virgil Enătescu a declarat că ar trebui promovată o hotărâre a Consiliului Judeţean care să prevadă obligativitatea asigurării accesului persoanelor cu dizabilităţi pe mijloacele de transport în comun pe raza judeţului nostru. Preşedintele Ştef a dat asigurări că vor fi făcute toate demersurile posibile în acest sens.

    Botoşeii, bată-i vina!
    La dezbaterea proiectului privind introducerea unei taxe speciale pentru saloanele VIP, deputatul Kereskenyi Gabor a luat cuvântul, începând să-şi expună părerea sa despre taxa pe botoşei de la Spitalul Judeţean. Preşedintele Ştef a declarat că i-ar plăcea ca activitatea parlamentarilor sătmăreni să se reflecte în atragerea de fonduri, nu în obstrucţionarea activităţii Consiliului Judeţean, care doreşte să realizeze investiţii în sistemul sanitar din judeţ. Revoltat de intervenţia deputatului Kereskenyi, vicepreşedintele Mircea Govor a cerut UDMR să specifice dacă mai face parte din conducerea Consiliului Judeţean. “Ne-am săturat să tot fim atacaţi din interiorul coaliţiei existente la nivelul Consiliului Judeţean şi să tot fim criticaţi în faţa opiniei publice”, a declarat Mircea Govor. Acesta a adăugat că, din taxa aprobată şi de consilierii UDMR, se cumpără detergenţi pentru asigurarea curăţeniei, dar în niciun caz nu se recuperează investiţiile Consiliului Judeţean, cum a afirmat deputatul Kereskenyi.

    Preluare în forţă
    La finalul şedinţei, vicepreşedintele Mircea Govor a solicitat reunirea comisiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni al societăţii Apaserv şi a liderilor de grup. “Aş vrea să facem aceste demersuri, să vedem cum putem prelua controlul asupra Apaserv SA. Există un proiect al Consiliului Judeţean pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni al Apaserv. Este normal, întrucât majoritatea comunelor din judeţul Satu Mare sunt membre ale ADI Apă. Municipiul Satu Mare deţine peste 90% din acţiuni, lucru care nu mi se pare normal, întrucât este vorba de un operator regional. Consiliul Judeţean Satu Mare trebuie să devină acţionarul majoritar al societăţii. Procedurile de preluare trebuie efectuate cât mai repede. Primarii de comune tot întreabă când se va întâmpla acest lucru, mai ales că treburile nu merg prea bine la nivelul operatorului de apă”, a declarat vicepreşedintele Mircea Govor.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE