La sfârșitul acestei săptămâni, timp de 3 zile, sălăjenii – dar nu numai ei, au parte de un adevărat maraton folcloric. În acest an, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Clubul Copiilor din Jibou organizează două evenimente culturale majore. Este vorba de Festivalul internațional pentru copii și tineret ”Someș, cântecele tale” – care se află la cea de a 27-a ediție și de Festivalul Internațional de Folclor ”Ecouri Meseșene”, ajuns la ediția cu numărul 38.
De menționat faptul că festivalul de la Jibou face parte dintr-un proiect sprijinit de Ministerul Educației, Primăria și Consiliul Local Jibou, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și se desfașoară sub sloganul ”Talent, tinerețe, prietenie”. Astfel, vineri, 9 august 2013, de la ora 17.00, pe scena Casei Orășenești de Cultură din Jibou vor evolua Ansamblul ”Socăcițele” din Meseșenii de Jos; Grupul vocal din Aluniș; Ansamblul ”Derșidana” din Derșida; Ansamblul ”Poienița” al Casei de Cultură din Cehu Silvaniei; Ansamblul ”Spiridușii Valcăului” din Valcău de Jos; Grupul folcloric ”Junii Vlădesei” din Huedin, județul Cluj; Ansamblul ”Codrulețul” al Clubului Copiilor din Cehu Silvaniei; Grupul folcloric din Stârciu, comuna Horoatu Crasnei; Ansamblul ”Someșul” din Jibou; Grupul folcloric din Meseșenii de Sus; Ansamblul ”Barcăul” al Clubului Copiilor din Șimleu Silvaniei.
Sâmbătă, 10 august 2013, de la ora 13.00, tot la Casa Orășenească de Cultură din Jibou vor avea loc spectacole ale formațiilor invitate din străinătate (Bulgaria, Italia, Serbia și Ungaria) în cadrul Festivalului Internațional de Folclor și Meșteșuguri Artistice Tradiționale pentru copii și tineret ”Someș, cântecele tale”.
Duminică, 11 august 2013, la Zalău, are loc Parada portului popular, între orele 12.00 – 14.00, pe ruta Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj – Ceas – Bulevard – Perla); iar între orele 14.00 -22.00, pe scena amplasată pe platoul din fața Prefecturii vor evolua Veta Biriș, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Radu Ciordaș, Petrică Mureșan, Marcel Avram; Ansamblul folcloric ”Meseșul” al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, secțiile română, maghiară și dansatorii juniori; Ansamblul folcloric ”Lioara” din Oradea; Ansamblul folcloric ”Plaiuri Someșene” din Feldru, județul Bistrița – Năsăud; Formația de dansuri populare ”Goncol” din Budapesta (Ungaria); Ansamblul folcloric ”Tunderkert” din Montevideo (Uruguay); Grupul folcloric ”Ritam” din Bulgaria; Grupul folcloric ”Laurianum” din San Castrese, Sessa Aurunca (Italia); Ansamblul Folcloric KUD ”Disa Atic” Belgrad (Serbia); Ansamblul ”Comori ardelene” din Turda; Ansamblul ”Crai nou” al Palatului Copiilor din Brașov; Ansamblul ”Mugurașii” din Blaj (județul Alba); Ansamblul ”Flori de Maramureș” din Sighetu Marmației (județul Maramureș); Ansamblul ”Mugurașii Oltului” din Pleșoiu (județul Olt); Ansamblul ”Plaiurile Dornelor” al Clubului Copiilor din Vatra Dornei (județul Suceava); Ansamblul ”Cununa” al Clubului Copiilor din Jibou.
Festivalul este organizat în parteneriat cu Clubul Copiilor din Jibou și Festivalul Internațional de Folclor și Meșteșuguri Artistice Tradiționale pentru copii și tineret ”Someș, cântecele tale”. La Jibou și la Zalău vor avea loc demonstrații și expoziții – meșteri populari din țară și din județ.
Manifestările culturale de amploare sunt realizate cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; Asociației Naționale de Folclor; IGF România; Primăriei municipiului Zalău; Primăriei și Consiliului Local al orașului Jibou; Clubului Copiilor Jibou; Casei Orășenești de Cultură Jibou; Grădinii Botanice ”Vasile Fati” Jibou; Inspectoratului Școlar Județean Sălaj; Citadin; Ave Sălaj Ecoserv.
Iulian Duma