More

    Suprafețele de teren declarate de fermieri, controlate din avion

    avion

    Suprafeţele agricole declarate de către fermierii sălăjeni, în cererile unice de plată pentru anul 2013, au fost verificate de către echipele de control ale Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj. În acest an, la APIA Sălaj au fost înregistrate circa 25.000 de cereri pentru plata pe suprafaţă.

    Potrivit celor afirmate de Vaida Bela, directorul adjunct al instituţiei sălăjene, 2.200 de agricultori, majoritatea din zonele Cehu Silvaniei, Şimleu Silvaniei şi Zimbor, au fost vizaţi de controlul prin teledetecţie, adică prin intermediul unor fotografii de înaltă calitate, realizate din avioane cu zboruri de joasă înălţime. ”Am transmis datele în format electronic către firma Gauss şi aşteptăm ca pe finalul lunii august să primim un raport preliminar. Până în 15 septembrie vom organiza întâlniri cu o parte dintre fermieri, pentru a clarifica situaţiile unde există nedumeriri. Abia apoi vom avea un raport final. Cel mai probabil, plăţile în avans vor demara după 15 octombrie”, a precizat Vaida.
    Scopul controlului prin teledetecţie este acela de a controla suprafaţa, cultura şi categoria de folosinţă a parcelelor agricole din solicitarea de sprijin. Foto-interpretarea asistată de calculator va fi utilizată pentru controlul eligibilităţii suprafeţei pentru care se solicită sprijin şi, în general, pentru controlul modului de utilizare a terenului. Alţi 1.000 de fermieri vor fi controlaţi în teren pentru a se stabili dacă au respectat regulile de eco-condiţionalitate. În cazul în care se constată că respectivele condiţii au fost ignorate, solicitantului plăţilor directe i se poate anula dreptul la sprijin financiar pe anul în curs şi i se poate cere să restituie sumele încasate în anii anteriori. Conform APIA Sălaj, un număr de 228 de fermieri sălăjeni trebuie să primească vizita inspectorilor pentru controlul clasic, care vizează verificarea tipului culturii pe o anumită parcelă, stabilirea limitelor culturii, dacă parcela este utilizată în scopuri agricole, dacă se respectă menţinerea condiţiilor de agro-mediu.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE