More

    Au fost lucruri pe care a trebuit să le clarificăm public, din păcate

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în relaţia cu premierul Victor Ponta au fost lucruri care “au trebuit să fie reglate, din păcate, public”, precizând că majoritatea de 70% de care beneficiază Guvernul reprezintă un atu de soliditate, stabilitate şi predictibilitate. Antonescu a fost întrebat, într-o declaraţie susţinută în Elveţia, în ce măsură a fost vorba despre o “împăcare” cu Victor Ponta, după cum a anunţat premierul. “Au fost nişte lucruri care până la urmă au trebuit să fie reglate din păcate public, eu cred însă – şi am spus-o şi în momentele mai încordate – avem nişte angajamente atât de serioase, nu atât între noi, cât în faţa cetăţenilor şi nu ne putem juca cu ele. Dacă sunt neclarităţi, după cum vedeţi, le putem clarifica şi merge mai departe. E foarte interesant că această majoritate, pe care şi aici şi oriunde mergem în lume, noi o invocăm ca un atu pentru România şi este privită ca un atu. Atunci când discuţi cu Guvernul, cu Parlamentul unei ţări, unde există o majoritate de 70% ai garanţia solidităţii, stabilităţii şi predictibilităţii şi ca această majoritate să fie păstrată şi această majoritate să lucreze în folosul cetăţenilor”, a declarat Antonescu, care se află într-o vizită în Elveţia.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE