More

    Legea de aprobare privind reducerea TVA la pâine, adoptată de Senat

    Ordonanţa de urgenţă care prevede reducerea la 9 la sută a cotei de TVA pentru livrarea de pâine, grâu şi făină a trecut, miercuri, de Senat, în dezbateri atât senatori ai opoziţiei, cât şi ai puterii, admiţând însă că scăderea preţului la pâine este mai mică decât cea prognozată. Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a susţinut, în intervenţia sa, că Executivul a păşit cu stângul în acest pariu. “Reducerea la pâine este una dintre măsurile la care noi am subscris, pentru că oricine ar dori ca preţul alimentului principal în ţară să fie mai redus, cu atât mai mult cu cât această reducere era cu titlu de experiment, în sensul în care, dacă ea reuşeşte, va fi aplicată şi la alte produse de larg consum şi lucrul acesta ar putea să ducă la o viaţă ceva mai bună a majorităţii cetăţenilor, la o compensare a scăderilor de cumpărare din cauza inflaţiei, a veniturilor reduse”, a spus acesta. El a adăugat că, din păcate, după numai o lună de aplicare, “se întâmplă ceea ce era de aşteptat”, respectiv scăderea preţului nu este cea prognozată de 15-16 procente, ci este doar de jumătate.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE