O tornadă produsă în statul american Nebraska a generat rafale de vânt care au atins 320 de kilometri pe oră, anunţă meteorologii americani. Statele din centrul şi vestul Statelor Unite sunt afectate, de câteva zile, de fenomene meteo anormale pentru această perioadă şi chiar extreme, informează CNN. În orăşelul Wayne, în statul Nebraska, o tornadă produsă în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă a generat rafale de vânt cu viteze cuprinse între 250 şi 320 de kilometri pe oră, conform Centrului Naţional american de Meteorologie. “Câteva persoane au fost rănite, dar, din fericire, nu a murit nimeni”, a declarat primarul orăşelului Wayne, Ken Chamberlain. “Daune majore s-au înregistrat în zona industrială. În plus, între 10 şi 12 case au fost distruse”, a explicat primarul. Numeroase vehicule au fost răsturnate de vântul puternic. În paralel, statele South Dakota şi Wyoming sunt afectate de viscol, aproximativ 60.000 de oameni rămânând fără electricitate în zona Rapid City.