More

    Află ce vârstă are sănătatea ta!

    ck67p20f

    Oamenii de ştiinţă de la Norwegian University of Science and Technology din Trondheim au dezvoltat o metodă remarcabil de simplă prin care ne putem măsura capacitatea aerobică şi să ne estimăm vârsta sănătăţii sau cât de bine funcţionează corpul din punct de vedere fizic.

    Cercetătorii au evaluat aproximativ 5.000 de norvegieni cu vârsta cuprinsă între 20 şi 90 de ani, folosind laboratoare mobile. Ei au realizat mai bine de 10 măsurători în care au evaluat înălţimea, IMC-ul, rata cardiacă în repaus, nivelurile colesterolului etc. În acelaşi timp, fiecare participant a completat chestionare cu privire la stilul de viaţă. Mai mult, subiecţii au fost puşi să alerge pe o bandă de alergare până când s-au simţit epuizaţi, pentru a li se estima aportul maxim de oxigen (VO2 max), sau cât de bine transportă corpul oxigen spre celule.

    În studii realizate anterior s-a constatat că VO2 max este corelat puternic cu o durată de viaţă crescută, chiar şi în rândul persoanelor în vârstă sau supraponderale. Cu alte cuvinte, VO2 max poate indica vârsta sănătăţii.

    Pentru a afla cum să estimeze VO2 max, fără a avea nevoie de o bandă de alergare, oamenii de ştiinţă au analizat rezultatele cercetării lor pentru a determina care informaţii se dovedesc a fi cele mai importante.

    Astfel, experţii au constatat că pot utiliza doar cinci măsurători (circumferinţa taliei, ritmul cardiac în repaus, vârsta, sexul şi frecvenţa şi intensitatea exerciţiilor fizice) pentru a crea un algoritm care să le permită să estimeze nivelul VO2 max al unui individ cu o acurateţe ridicată.

    Astfel, oamenii de ştiinţă au folosit informaţiile în aşa fel încât ele să arate, valoarea VO2 max pentru o persoană sănătoasă aflată la orice vârstă între 20 şi 90 de ani, formând parametri specifici pentru vârsta sănătăţii. Astfel, „un bărbat sau o femeie de 70 de ani care are un aportul maxim de oxigen echivalent cu cel al unei persoane de 20 de ani, are vârsta sănătăţii tot de 20”, a explicat Ulrik Wisloff de la K. G. Jebsen Center of Exercise in Medicine. 

    Ulterior, cercetătorii au folosit toate aceste informaţii pentru a crea un calculator online care să le permită oamenilor să îşi determine valoarea VOC2 max fără a fi nevoiţi să meargă la un laborator specializat.

    Sistemul care calculează vârsta sănătăţii poate fi accesat aici. Tot ce trebuie să faceţi este să introduceţi datele dumneavoastră în căsuţele de pe site. Mai exact, trebuie să vă cunoaşteţi circumferinţa taliei, ritmul cardiac măsurat după ce aţi stat 10 minute în repaus (pentru a-l determina număraţi bătăile inimii înregistrate într-un interval de 30 de secunde şi apoi înmulţi cu 2).

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE