More

    Anul European al Cetăţenilor va fi marcat la Biblioteca Judeţeană

    biblioteca-judeteana

    Biblioteca Judeţeană Satu Mare, sub patronajul Consiliului Judeţean, a devenit partener al Inspectoratului Şcolar Judeţean în vederea organizării celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Naţional al Şanselor Tale, care se derulează în această săptămână, sub genericul “Cetăţean român – cetăţean european”. “La cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional al Şanselor Tale, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, am considerat oportun să extindem colaborarea cu Biblioteca Judeţeană prin organizarea de activităţi comune şi pe acest palier. Manifestarea naţională, derulată sub genericul „Cetăţean român – cetăţean european”, cuprinde activităţi cultural-educative şi sportive care se vor derula în perioada 18 – 24 noiembrie – săptămâna educaţiei permanente – şi au ca principale obiective încurajarea dialogului la toate nivelurile administraţiei publice, societăţii civile şi întreprinderi dar şi consolidarea unei educaţii moderne şi accesibile tuturor prin colaborare instituţională”, a declarat Crina Câcău Leş, inspector şcolar pentru activităţi extraşcolare.
    Anul European al Cetăţenilor va fi marcat la Biblioteca Judeţeană Satu Mare printr-o serie de activităţi educative, informative şi interactive destinate elevilor, activităţi care se doresc a fi în folosul participanţilor.Astfel, în fiecare zi a săptămânii, între orele 13.00-14.00, în Sala Multimedia situată la etajul clădirii de pe strada Decebal nr. 2, se va derula prezentarea tematică “Europa – o comunitate unită”. A doua activitate constă în realizarea şi prezentarea unor slide-showuri cu fotografii reprezentative realizate de copii în timpul călătoriilor pe care le-au făcut pe continent, reunite sub genericul Hai-hui prin Europa.În acest sens, o parte din copiii care au călătorit în ţările Uniunii Europene au trimis pe adresa de e-mail a Bibliotecii Judeţene instantanee fotografice surprinse în itinerariile europene. În timpul activităţii, elevii îşi vor împărtăşi, pe baza fotografiilor trimise, cele mai frumoase experienţe pe care le-au trăit în timpul călătoriilor şi vor povesti despre locuri frumoase, obiceiuri ale diferitelor popoare, experienţe culinare etc. Participă elevi de la Şcolile Gimnaziale “Grigore Moisil”, “Constantin Brâncoveanu”, “Avram Iancu”, “Bălcescu-Petőfi”, “Mircea Eliade”, “Octavian Goga”, “Lucian Blaga”, “Ion Creangă”, “Dr. Vasile Lucaciu”, Şcoala Gimnazială din Răteşti, de la Colegiile Naţionale “Doamna Stanca” şi “Kölcsey Ferenc”, Colegiul Tehnic “Eliza Zamfirescu”, Liceul Teoretic Carei, Liceul Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt” şi Liceul Tehnologic Ardud.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE