Când trebuie montate cauciucurile de iarnă?

Când trebuie montate cauciucurile de iarnă?

Conform Poliţiei Rutiere, purtarea anvelopelor de iarnă este obligatorie din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă.

Obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp , ci de condiţiile meteorologice, după cum se precizează în Ordonanţa de Guvern 5/2011. Astfel, şoferii trebuie să aibă cauciucuri de iarnă doar când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada calendaristică.

Spre exemplu, dacă pe 31 decembrie este soare, iar carosabilul nu este acoperit cu zăpadă,  Poliţia Rutieră nu are cum să te amendeze legal că nu ai cauciucuri de iarnă pe maşină”, a mai precizat oficialul de la  Brigada Rutieră. Mulţi sunt confuzi şi cred că anvelopele de iarnă sunt obligatorii de la data de 1 noiembrie, când de fapt legea nu ţine cont de perioada calendaristică, ci strict de starea drumurilor. Astfel, dacă aveţi o maşină cu anvelope de vară şi asfaltul este uscat, deşi afară sunt condiţii de iarnă, nu puteţi fi sancţionat. Dacă în schimb începe să ningă, veţi fi nevoit să lăsaţi maşina în parcare, altfel riscaţi o amendă.

Normal, obligativitatea punerii anvelopelor de iarnă nu ţine doar de lege, ci şi de comportamentul nesigur pe timp rece al anvelopelor de vară.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand