Castorică, tatăl delatorilor, are o stimă foarte mică pentru munca colaboratorilor. De fapt, acest Castor cu miros de dihor consideră că un colaborator este de fapt o simplă slugă, care trebuie doar să-l asculte şi să execute toate ordinele sale dictatoriale. Castorul, certat cu apa şi săpunul, îşi exploatează subordonaţii, dar uită să le achite banii. Deşi statul îi decontează salariile angajaţilor, rozătorul face economie pe seama lor. După cum era de aşteptat, economiile ajung apoi în buzunarul Castorului retardat. Nu de alta, dar apa de foc nu e ieftină deloc. Astfel, bieţii colaboratori de Castor se plâng tuturor că sunt exploataţi şi fentaţi. Trântorii senatorului sunt disperaţi căci n-au primit niciun leuţ din simbria promisă. Disperarea e mare, căci viaţa de noapte foarte agitată cu mare sume de bani trebuie finanţată. După toate astea, tot Castorică este cel care se revoltă că nu-l mai respectă nici măcar angajaţii, darămite ospătarii. Noroc că mai stau de vorbă cu el oile şi măgarii.
