Tony Parsons scria într-un articol acum ceva vreme că, într-o eră în care suntem conectaţi în permanenţă la e-mail, facebook, Twitter, trăim de fapt într-o insomnie continuă şi că somnul nostru nu este niciodată profund. Aşa că viaţa agitată e atât o cauză, cât şi un efect al lipsei de energie. Cum facem să fim odihniţi?
Oricât de puternic te-ai crede, voiniciile de tipul „dorm doar patru ore pe noapte” te costă scump. Dacă nu acum, când pare să faci faţă activităţilor zilnice, pe termen lung îţi cauzează. Nu vom enumera acum care sunt bolile care se pot dezvolta din combinaţia oboseală + stres + alimentaţie nesănătoasă, însă e suficient să îţi spunem că orele lipsă de odihnă se adună şi te ameninţă atunci când ai mai mare nevoie de energie şi bună dispoziţie.
Efectele lipsei de somn
Dacă nu dormi, ştii şi tu că eşti mai morocănos, nu te poţi concentra şi îţi lipseşte cheful. Ce s-ar putea să fi ignorat este că şansele să te îngraşi, să răceşti uşor şi să ai probleme cardiace sunt mai mari atunci când nu vrei să îţi asculţi organismul şi îl ţii în priză prea mult. Ce trebuie să faci? Să dormi, e simplu.
Când ştii că suferi de lipsa somnului?
Se spune că, dacă nu te poţi trezi fără alarmă, înseamnă că nu te-ai odihnit suficient. Ştim, puţini sunt cei care, fie că dorm 5 ore, fie 10, reuşesc să se trezească fără să se lupte cu alarma.
Dacă eşti obosit după-amiaza, atunci înseamnă că nu ai dormit suficient. Un studiu recent a stabilit că la ora 2 şi 55 de minute este punctul minim de energie, aşa că atunci poţi rezolva problema cu o cafea, însă pe termen lung trebuie să te gândeşti că nu cofeina este soluţia, ci un somn mai bun.
Şi dacă simţi nevoia de un „pui de somn” după ce mănânci este semn că eşti prea obosit. Alimentele ar trebui să îţi dea energie, nu să te adoarmă.
Câte ore ar trebui să dormim?
Nu există niciun număr magic legat de cât ar trebui de fapt să dormim. Dacă cineva îţi spune că 7 ore şi 32 de minute sunt perfecte, ar trebui să îl ignori. Pentru că nu cantitatea contează, ci calitatea. Teoretic, unui adult îi trebuie între 7,5 şi 9 ore de somn, însă, dacă ele au întreruperi, nu se iau în calcul. Totuşi, cei de la Universitatea din California au ajuns la concluzia că numai 6 ore sunt absolut insuficiente pentru 97% dintre noi. Restul de trei la sută sunt nişte oameni cu adevărat norocoşi.
Ce înseamnă un somn bun?
Te odihneşti cu adevărat dacă atingi cu bine partea somnului profund, adică a treia etapă. Este perioada în care îţi odihneşti creierul cu desăvârşire şi în care capeţi energie fizică. Ea vine la aproximativ jumătate de oră după ce ai adormit şi este important să nu fie întreruptă cu zgomote sau lumini puternice.