More

    Programul Rabla s-a încheiat înainte de a începe la Satu Mare

    rabla

    Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit încă 3.000 de tichete pentru persoane fizice în cadrul Programului Rabla pe 2013 către colectorii validaţi în program. Repartizarea tichetelor valorice s-a făcut în funcţie de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene, conform statisticilor realizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Permiselor. De asemenea, distribuirea acestora s-a efectuat în mod egal între punctele de lucru aparţinând colectorilor validaţi din judeţul respectiv.
    Judeţului Satu Mare i-au revenit 62 de astfel de tichete, din care 31 au fost repartizate firmei Remat, iar celelalte către cealaltă firmă din judeţ validată în program. Potrivit directorului SC Remat SA Satu Mare, Marius Bucureştean, cele 31 de tichete vor fi repartizate solicitanţilor începând de luni, în ordinea în care aceştia s-au înscris pe listele de aşteptare. “Sunt foarte puţine tichete comparativ cu numărul de solicitanţi înscrişi. La ora actuală, pe listele de aşteptare sunt înscrişi peste 1.180 de solicitanţi, iar cele 31 de tichete pe care le primim nu ne ajută cu mult”, a precizat Bucureştean. Anul acesta, în judeţ au fost distribuite până în prezent circa 350 de tichete rabla fără cele care vor veni acum.
    Proprietarul unui autovehicul uzat care vrea să obţină tichetul valoric de 6.500 de lei pentru casarea acestuia trebuie să se înscrie la un colector validat şi să obţină certificatele de distrugere, de radiere şi tichetul în maxim 10 zile. Cei care doresc să-şi achiziţioneze un autovehicul nou şi deţin un tichet valoric, îl pot depune la producătorul sau dealer-ul auto acceptat în program, până la data de 20 decembrie 2013. Nota de înscriere pentru achiziţionarea unui autovehicul nou de la un producător sau dealer validat este valabilă până la data de 23 decembrie 2013. În acest an, se utilizează un singur tichet valoric, de 6.500 de lei, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, acesta fiind transferabil.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE