More

    Simulare seismică fără precedent la Carei

    simu

    Careiul va fi lovit vineri, cu începere de la ora 11.00, de un cutremur de peste şapte grade pe scara Richter, urmat de alte două replici. Totul este doar un scenariu şi îi aparţine Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Someş (ISU) Satu Mare, care va organiza la Carei cea mai mare simulare realizată până în prezent. În schimb, realitatea este că zona Careiului se află într-o zonă seismică cu gradul şapte pe scara Richter, alături de zona Vrancei şi a Banatului. Potrivit unor specialişti în protecţia civilă, un cutremur cu magnitudinea de 3-4 grade ar rade majoritatea clădirilor de pe harta localităţii, având în vedere starea avansată de degradare.

    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş (ISU) Satu Mare organizează vineri la Carei, cu începere de la ora 11.00, cel mai mare exerciţiu organizat vreodată la Carei, în cadrul căruia vor fi angrenate toate instituţiile şi forţele cu atribuţii în domeniu. “În data de 29.11.2013, ora 11.00, va avea loc Exerciţiul cu forţe şi mijloace în teren cu tema „Activitatea Comitetului Judeţean Satu Mare şi Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Carei pe linia managementului situaţiilor de urgenţă produse de un seism în zona de competenţă”, organizat de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,SOMEŞ” al judeţului Satu Mare, cu antrenarea: Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Carei, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Poliţia Locală Carei şi asociaţii nonguvernamentale (Asociaţia Judeţeană de Radioamatori, Asociaţia canină „Angel Dog”, Asociaţia de salvări speciale „MULTISALVA” şi Crucea Roşie)”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş (ISU) Satu Mare.

    Conform aceleiaşi surse, în cadrul acestui exerciţiu se vor urmări activităţile desfăşurate de instituţiile angrenate şi, nu în ultimul rând, verificarea modului de acţiune a structurilor implicate în intervenţia la situaţii de urgenţă produse de seisme. De asemenea, pe parcursul desfăşurării exerciţiului se va folosi sistemul de înştiinţare alarmare al municipiului Carei, care va trasmite semnale de alarmare. “Rugăm pe această cale ca populaţia municipiului Carei să nu intre în panică. Situaţiile speciale create în cadrul acestui exerciţiu se vor desfăşura atât în incinta parcului dendrologic Carei (căutare-salvare a persoanelor surprinse sub dărâmături cu ajutorul câinilor de căutare salvare), la blocul cu 10 etaje situat pe Bulevardul 25 Octombrie (salvări de la înălţime) cât şi la S.C. Ardealul S.A Carei (simularea unui incendiu şi a unui accident chimic)”, se mai arată în sursa citată.
    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE