Apaserv, model de bune practici pentru Republica Moldova

Directorul S.C. Apaserv S.A. Satu Mare, Dan Stegerean, a reprezentat România la Congresul Mondial al Operatorilor de Apă, ocazie cu care s-a semnat un proiect în valoare de 100.000 de euro prin care Apaserv va oferi consultanţă unui număr de trei localităţi din Republica Moldova în vederea implementării proiectelor de reabilitare a sistemului de apă şi canalizare.
Reamintim faptul că judeţul Satu Mare a fost vizitat în luna septembrie a anului trecut de o importantă delegaţie din Republica Moldova, mai exact din raionul Cahul, în vederea unui schimb de experienţă în ceea ce priveşte sistemul de apă şi apă uzată. La acea dată, delegaţia, formată din oficiali ai raionului Cahul din Republica Moldova, în frunte cu preşedintele raionului Cahul, Avram Micinschi, vicepreşedintele raionului Cahul, Elena Bacalu, şi primarul oraşului Cahul, Petru Burlacu, a fost primită de către conducerea judeţului Satu Mare, care le-a expus omologilor etapele parcurse de judeţul nostru în ceea ce priveşte sistemul de captare, tratare şi distribuţie a apei, respectiv epurarea apelor uzate din judeţul Satu Mare.
Tot la acea dată, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a ţinut să precizeze că: “Ne bucură faptul că noi putem da un astfel de exemplu de succes. Apaserv este o societate puternică şi serioasă şi suntem siguri că poate deveni o sursă de inspiraţie pentru Republica Moldova. Un rol foarte important l-au jucat şi proiectele transfrontaliere, fiindcă astfel am acumulat experienţă din partea partenerilor maghiari. Această colaborare vine în continuarea sprijinului pe care România îl oferă Republicii Moldova pentru a se apropia de Uniunea Europeană”.
Ciprian Bâtea

1 COMMENT

  1. Toate aprecierile merita apaserv,intreprindere puternica si serioasa,numai ca D-l director Dan Stegerean,ar trebui sa indrume sa controleze mai eficent subordonatii,numai asa sar evita faptul ca:la plangerea depusa la apaserv in 10.10.2013 cu nr.15255,unde aratam cum am fost furat de suma 119,99 RON.pana-n prezent nici rezolvare,nici raspuns cof.legi maxim 30 zile,va scrie prostul de pensionar de 78 ani care este purtat pe drumuri si dela o use la alta a birourilor apaserv.multumesc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Ioana Bran: ”Am votat pentru amânarea a plății utilităților – apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV”

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, fost ministru al Tineretului și Sportului, a lucrat intens în aceste zile în comisii și ieri în...

REALITATE. A fost JALE ieri. 19 DECEDAȚI confirmați cu COVID-19 într-o singură zi

Ieri a fost o zi neagră pentru România, fiind consemnați 19 persoane decedate dintre cele infectate cu COVID-19. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...