More


    Castorul candidează la titlul de prostu’ anului

    =

    La sfârşit de an, sătmărenii care votează pentru Omul Anului 2013 sunt invitaţi să voteze şi pentru titlul de Looserul anului 2013, titlu pe care l-ar lua fără nici o contestaţie marele scandalagiu ziarist, bătăuş securist, popoprocuror comunist, senator curist, expertul revoluţiilor în budã, adică Castoricã. Să vă prezentăm câteva motive care justifică propunerea:
    1. După ce a împroşcat cu dejecţii toate partidele româneşti (PDL, PNL, UNPR şi PPDD), s-a luat de unguri, crezându-se fiul lui Vadim şi mătuşa lui Funar, sperând că va avea priză la electoratul naţionalist, sfârşind prin a-şi ataca propriul partid, având falsa impresie că toţi liderii PSD trebuie să-i raporteze lui tot ce mişcă-n partid. Ba mai mult, l-a făcut criminal, homosexual şi boschetar chiar pe şeful lui direct.

    2. După ce ani în şir a pendulat între naivitate şi prostie, a ales-o pe cea din urmă şi s-a pus să “deconspire” agenţii secreţi din redacţiile GNV şi Nord Vest TV, puşi să-l urmărească de către Traian Băsescu, Florian Coldea şi Mr. Bean.

    3. Dacă primăria ar impozita prostia, Castorică, cunoscut publicului larg din emisiunile televiziunilor de ştiri, unde a avut prestaţii jalnice, demne de categoria “Comici vestiţi ai micului ecran”, ar rămâne fără bani de vaselină, la cât de mult ar trebui să plătească.
    4. E atât de “infiltrat la mansardă” încât la un moment dat s-a crezut deja ministru sinistru al Justiţiei, uitând că România are cel puţin 10 somităţi în domeniu, iar el e mic, prost şi cu bube-n cap în materie de drept.

    Dacă adunăm la un loc toţi cocălarii şi melţenii din cele mai dubioase zone ale Sătmarului, prieteni ai Castorului consumator de şpriţ la flacon şi aurolac la pungă, şi îi punem să facă o baie, vă asigurăm că mizeria ce rămâne după ei e zero în comparaţie cu jegul lui Castoricã, jeg ce luceşte deja de gros ce este, fiind vizibil din spaţiu, atât cel din cap cât şi cel corporal. Ultima cămaşă a fost dată jos de pe el de robii biroului castorial cu foarfecele de tăiat tabla, ocazie cu care rozătorul le-a arătat noua vestimentaţie cu care va fi îmbrăcat la bodegă, de Revelion: cizme de cauciuc siliconat, ciorapi pantalon de damă negri, tanga cu breteluţe şi costum din material de mochetă. Ba mai mult, i-au frezat şi fixat părul cu un tub de Titan, spumă de montare a geamurilor termopan, că atât are şi-n cap… doar spumă de rahat.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img