Cât costă un weekend acasă la Ghiţă Ciobanul?

3

Comuna Jina, cunoscută pe plan naţional pentru creşterea oilor, a intrat în acest an în atenţia publicului ca urmare a mediatizării puternice din campania publicitară a unui operator telecom.

Comuna face parte din cunoscuta zonă etnofolclorică Mărginimea Sibiului, fiind reprezentativă pentru porturile şi obiceiurile tradiţionale legate de păstorit. În fiecare an se desfăşoară manifestarea folclorică „Sus pe muntele din Jina” cu participarea satelor din Marginime, potrivit informaţiilor disponibile pe siteu localităţii. Vatra satului este aşezată la 1.000 de metri altitudine, pe şapte coline aşa cum este situat şi oraşul Roma. Jina se află la aproximativ 40 de kilometri de Sibiu, la poalele munţilor Cindrel, de unde porneşte şi şoseaua Transalpina.

Din comuna Jina nu lipsesc locurile de cazare pentru turişti. Astfel, preţul pentru o noapte la pensiunile din zonă este de aproximativ 80 de lei pentru o cameră dublă. Transportul de la Bucureşti la Jina şi retur cu maşina personală costă aproximativ 300 de lei. Astfel, costul total al unui sfârşit de săptămână acasă la ciobanul Ghiţă este de circa 500 de lei pentru două persoane.

Comuna Jina a devenit cunoscută datorită unei campanii publicitare în care Ghiţă este personajul principal. Acesta are 29 de ani, a terminat opt clase la şcoala din sat şi este cioban de la 14 ani. Este singurul băiat dintr-o familie cu încă cinci fete şi duce prin oierit o tradiţie începută de strămoşii familiei. Alături de ceilalţi ciobani din Jina practică transhumanţa mergând aproape 300 de kilometri până la Zalău, unde rămâne din octombrie şi până în aprilie.

1 COMMENT

  1. Community preferences cutnrerly control the entertainment market in a manner that was unachievable before the the web and also the virus-like submitting of media, as well asfinished entertainment content. After you add to that distribution internet and, media, websites online, from chat to complete motion pictures. It is just a completely new environment. Much of it great, some not.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Plan Urbanistic Zonal-Lotizare cu deschidere de strada locuinte familiale

Farcau Adrian Radu, Strango Stelian, Strango Ligia, Dobie Lucian Izachel, Dobie Ana Angela in calitate de titular anunta publicul interesat asupra declasarii etapei de...

OFICIAL. Vămile Petea și Urziceni, DESCHISE pentru NAVETIȘTI. Care sunt CONDIȚIILE

Este oficial. Punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni sunt deschise pentru lucrătorii transfrontalieri, adică pentru navetiști, potrivit ultimei ordonanțe militare prezentate aseară...

ATENȚIE! PROGRAMUL cabinetelor de PEDIATRIE de la Policlinica Veche

În urma reorganizării activității pe unele secții ale SJU Satu Mare, a redistribuirii personalului, în programul cabinetelor de pediatrie din cadrul Ambulatoriului Integrat Satu...

VIDEO – EDITORIAL ÎN EXCLUSIVITATE Jurnal de campanie de pe frontul bătăliei ANTI COVID 19 Episodul 2

Ne aflăm în plină perioadă de pandemie COVID 19, în vreme de mare criză medicală, economică și socială … de ce nu existențială, vremuri...

PREVENȚIE. Termometre cu INFRAROȘU, la intrarea într-o fabrică din Satu Mare. Măsuri SPECIALE

După apariția articolului ALERTĂ! Un posibil FOCAR de infecție cu CORONAVIRUS la Satu Mare. Este vorba despre o FABRICĂ din Gazeta de Nord Vest,...