Produsele tradiţionale, cum sunt leberul și toba conțin vitamine care stimulează imunitatea și țin departe răcelile.
În sezonul rece, ne confrunăm cu deficit de vitamina D, care se sintetizează când ne expunem la soare, dar şi de vitamina C, din cauză că mâncăm mai puţine fructe şi legume. Aceste vitamine au însă un rol esenţial pentru imunitate, iar carenţele ne expun infecţiilor.
Vitamina D sau „vitamina soarelui” nu este bună doar pentru fixarea calciului în oase, ci şi în combaterea infecţiilor respiratorii. O dovedeşte un experiment recent condus de profesorul Carlos Camargo de la Şcoala de Medicină Harvard, care a testat efectele vitaminei D pe circa 250 de copii. După o cură de câteva săptămâni, micuţii şi-au redus cu 50% riscurile de îmbolnăvire.
Medicii spun însă că iarna, mai mult ca în oricare alt anotimp, nu asimilăm o cantitate suficientă de vitamina D. „Vitamina D se fabrică în piele sub acţiunea soarelui, aşa că este foarte indicat să vă expuneţi cel puţin faţa şi mâinile razelor în zilele de iarnă mai însorite.
Dacă facem asta de 2-3 ori pe săptămână, e perfect. Surse alimentare sunt lactatele, untul,, peştele, dar şi produsele tradiţionale cu viscere caltaboş, leber, tobă”, spune nutriţionistul Corina Zugravu.
40 de miligrame este doza zilnică recomandată de vitamina D pentru adulţi, iar 25 de miligrame – pentru copii. Aveţi grijă să nu le depăşiţi
Carnea de porc şi fasolea întăresc imunitatea
Fierul este un alt nutrient de care organismul are nevoie atunci când temperaturile scad, pentru a-şi menţine energia şi vitalitatea. În caz contrar, există riscul anemiei, o afecţiune care dă stări de ameţeală, scade puterea de concentrare şi rezistenţa la efort fizic.
„Deşi fierul nu este direct implicat în protecţia împotriva răcelilor, carenţele pot scădea rezistenţa la infecţii de tot felul”, atenţionează medicul Corina Zgravu. Surse naturale de fier sunt carnea roşie (de vită, porc, organe), fasolea, ouăle, legumele verzi (spanacul) sau fructele uscate.
www.doctorulzilei.ro