Cele două Corei au reluat contactele, după epurarea din interiorul regimului stalinist

3

Cele două Corei şi-au reluat contactele joi, pentru prima dată după execuţia unchiului liderului nord-coreean Kim Jong-un şi epurarea anturajului acestuia, acţiuni care alimentează îngrijorări cu privire la instabilitatea regimului stalinist.

O delegaţie sud-coreeană a trecut frontiera către zona industrială Kaesong, redeschisă în septembrie după ce a fost închisă timp de cinci luni de către Phenian, în contextul unor tensiuni puternice în peninsulă.

“Vom examina respectarea angajamentelor asumate şi vom discuta despre dezvoltarea complexului”, a declarat pentru presă şeful delegaţiei, Kim Ki-woong.

Ulterior, o delegaţie străină alcătuită din miniştri din state membre G20 şi reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) urmează să efectueze o vizită în parcul industrial de la Kaesong, pentru care Coreea de Sud caută investitori alţii decât coreeni, în speranţa că prezenţa lor va descuraja Coreea de Nord să-i mai ia ostatici în viitor.

În urmă cu câteva zile, regimul nord-coreean l-a arestat, judecat şi executat pe unchiul lui Kim Jong-un, Jang Song-thaek, care l-a ajutat pe nepotul său să facă primii paşi la conducerea ţării.

De asemenea, fostul jucător american de baschet Dennis Rodman, care a efectuat deja două vizite în Coreea de Nord anul acesta, pentru a se întâlni cu Kim Jong-un, “prietenul (său) pe viaţă”, urmează să revină în această ţară în perioada 19-23 decembrie, au dezvăluit săptămâna aceasta sponsorii săi.

Fostul jucător de la Chicago Bulls urmează să organizeze un turneu amical între o echipă nord-coreeană şi foşti jucători NBA, pe 8 ianuarie, cu ocazia zilei de naştere a lui Kim Jong-un.

“Corea de Nord transmite mesajul că execuţia (lui Jang Song-thaek) nu va perturba nici relaţiile sale internaţionale şi nici relaţiile cu Seulul”, apreciază Yang Moo-jin, un profesor de la Universitatea pentru Studii Nord-Coreene de la Seul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Traficul prin vămile sătmărene, în scădere

În perioada 05.08.2020, ora 07:15 – 06.08.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1644 persoane care fac...

Noi proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere din județ, prin fonduri europene

Consiliul Județean Satu Mare pregătește noi proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere din județ, prin fonduri europene. Prioritar, se are în vedere modernizarea unui...

Comemorare Aurel Popp: La capătul unei vieți

Muzeul de Artă organizează în data de 07 august 2020, începând cu ora 13.00, un eveniment de excepție, dedicat comemorării a 60 de ani...

Aplicați pentru Medicul Anului, Echipa Medicală a Anului și Spitalul Anului!

Prima competiție cu juriu internațional, dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor din România, eveniment de recunoaștere a inovației și a excelenței din domeniul sănătății,...

Liviu Pop acuză că PNL nu are soluţii pentru începerea şcolii. “Să le spună concret părinţilor cum vor învăţa copiii lor”

Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că a evitat să răspundă la întrebări-cheie privind începerea noului an şcolar...