Premierul Ponta vrea regândirea relaţiei cu Rusia în 2014

victor-ponta-ghimpele1

Premierul Ponta a declarat că în 2014 trebuie redeclanşată şi regândită relaţia cu Rusia, în termeni pragmatici şi economici, şi a pledat pentru stabilirea unor obiective de politică economică externă pe care s-a arătat disponibil să le discute cu liderii opoziţiei, precum Predoiu sau Ungureanu.

Ponta a reafirmat, luni, în cadrul unei conferinţe a Institutului Aspen România, buna credinţă şi fidelitatea României faţă de Uniunea Europeană sau de parteneriatul trans-atlantic, dar a arătat că, în relaţiile sale economice, România trebuie să ţină cont, aşa cum nu a făcut între 2009-2012, de faptul că lumea are patru puncte cardinale. În context, premierul a pledat pentru dezvoltarea sau reluarea bunelor relaţii cu ţări din Asia, zona Golfului sau Africa, şi a anunţat o regândire a relaţiilor cu Rusia. “Asumându-mi toate polemicile politice, da, cred că anul viitor trebuie să redeclanşăm, să regândim o relaţie cu Rusia. Că o să le spunem că nu mai facem scutul antirachetă? Nici vorbă! O să-l facem! Că nu sprijinim Moldova să se integreze în Uniunea Europeană?! Bineînţeles că o sprijinim! Nu ştiu dacă o să ne apucăm noi acum, cu forţa, să o luăm să o lipim de noi şi nu ştiu dacă asta e ideea cea mai bună. Eu cred că trebuie să-i convingi, nu trebuie să-i iei cu forţa pe cei din Moldova, dar acestea sunt obiective şi sunt interese naţionale pe care nimeni nu le pune sub semnul întrebării. Să ai o relaţie mai pragmatică, în primul rând economic, cu Rusia, în al doilea rând, sigur, politic, cred că e lucru care nu poate fi decât în beneficiul României, aşa cum sunt toate celelalte relaţii cu ţările din afara Uniunii Europene”, a declarat Ponta.

El a afirmat că România trebuie să urmeze chiar exemplul SUA sau al statelor UE şi să îşi conceapă un rol pe plan global, astfel încât gradul său de competitivitate să crească. În acest scop, Ponta a arătat că României îi lipseşte sau îi va lipsi “doar în 2014” capacitatea de a stabili un set de obiective naţionale de politică economică externă pe care să le adopte toţi liderii politici şi să le respecte indiferent de schimbările politice sau de lideri. Ponta s-a arătat dispus să discute un astfel de set de obiective cu lideri ai opoziţiei, printre care i-a amintit pe Cătălin Predoiu şi Mihai-Răzvan Ungureanu. “Cred că există capacităţi în toate zonele politice. Oricând aş avea încredere să vorbesc aceste teme, să le stabilesc şi cu domnul Predoiu, şi cu domnul Ungureanu şi cu alţi lideri de la putere sau din opoziţie, pentru că este evident că schimbarea de lideri şi de partide în ceea ce priveşte politica internă ar trebui să se facă cu păstrarea unor obiective de dezvoltare a relaţiilor noastre economice internaţionale, care, până la urmă, sunt ale tuturor. Nu cred că există diferenţe fundamentale, există doar dorinţa, uneori prea accentuată, de a folosi orice fel de temă în bătălia politică internă”, a conchis Ponta.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

MOBILIZARE. ÎMPREUNĂ PENTRU MEDICII SĂTMĂRENI, ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ

Membri Asociației Uniți pentru Satu Mare s-au mobilizat exemplar și până acum au reușit să adune fonduri pentru a ajuta medicii sătmăreni aflați în...

OFICIAL. Cadre Medicale de la AMBULANȚĂ, în IZOLARE. S-a intervenit la un CAZ SUSPECT de COVID-19

Mai multe cadre medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare sunt, de ieri dimineață, în izolare la domiciliu. Informația a fost confirmată...

DOTĂRI. Echipamente MEDICALE de aproape 1,25 MILIOANE lei pentru SPITALELE din Satu Mare

  Echipamentele instituțiilor de sănătate ale Județului Satu Mare sunt completate cu aparaturi medicale indispensabile tratamentului pacienților infectați cu virusul COVID-19! Valoarea totală a investiției...

OPINIE DE GAZETAR. DUMITRU ȚIMERMAN. Ajutoarele umanitare și Ideile generoase luptă  împotriva noului coronavirus

Starea de necesitate provocată de coronavirus a reușit să unească românii de pretutindeni sub cupola altruismului ( altruism : Dispoziția de a acționa dezinteresat,...

ANUNȚ IMPORTANT cu privire la TAXELE și IMPOZITELE locale

Primăria Municipiului Satu Mare informează sătmărenii despre faptul că toate serviciile de plată a taxelor și impozitelor locale sunt disponibile numai online. Pentru protejarea...