More



    UE este îngrijorată: Criza din Ucraina ar putea “degenera” după descinderea la sediul opoziţiei

    - Advertisement -

    4

    Reprezentanta diplomaţiei UE, Catherine Ashton, care începe marţi o misiune de conciliere la Kiev, s-a declarat “îngrijorată” de riscurile unei “degenerări” a crizei din Ucraina după o descindere la sediul opoziţiei.

    “Înainte de vizita mea la Kiev, aflu cu îngrijorare informaţiile conform cărora poliţia a forţat întrarea în sediul celui mai mare partid de opoziţie”, a afirmat Ashton, citată într-un comunicat transmis în noaptea de luni spre marţi.

    Aceste evenimente survenite “chiar în ziua în care preşedintele Viktor Ianukovici a propus o masă rotundă naţională (…) riscă serios să deraieze procesul” de negociere a unei reglementări a crizei prin care trece ţara, a adăugat ea.

    Ashton a cerut “autorităţilor ucrainene să dea dovadă de cât mai multă reţinere posibilă şi să se abţină de la orice utilizare suplimentară a forţei pentru a lăsa teren unei soluţii negociate” la impasul actual.

    Forţele de ordine ucrainene au intervenit în forţă luni asupra manifestanţilor care blocau sediul guvernului şi au realizat o descindere la sediul partidului opozantei Iulia Timoşenko.

    Ianukovici anunţase anterior că acceptă discuţii cu opoziţia, care solicită demisia preşedintelui ca urmare a refuzului acestuia de a semna un acord cu UE, la sfârşitul lui noiembrie.

    Poliţia a dezminţit orice implicare în operaţiunea împotriva partidului lui Timoşenko.

    Ashton se va afla marţi şi miercuri la Kiev pentru a susţine reglementarea crizei politice din Ucraina.

    Conform unei purtătoare de cuvânt, aceasta se va întâlni “cu toate părţile implicate”, guvern, opoziţie şi reprezentanţi ai societăţii civile “pentru a susţine căutarea unei soluţii politice”.

    “Uniunea Europeană are dreptul şi datoria de a fi alături de cetăţenii Ucrainei” a declarat la rândul său, luni, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts