More

    Extensia UBB Satu Mare rămâne pe poziţie în conflictul cu primarul Coica

    UBB

    Reprezentanţii Universităţii “Babeş-Bolyai”, prezenţi ieri la Satu Mare, au precizat că extensia Satu Mare a acesteia nu va părăsi actuala locaţie, aflată pe strada Petofi Sandor, decât în cazul în care Primăria Satu Mare va reabilita locaţia propusă, adică fosta Şcoală Generală nr. 5. Dacă edilii sătmăreni nu vor fi de acord cu acest lucru, atunci extensia sătmăreană UBB va rămâne în actuala locaţie până ce instanţa va emite un ordin de executare silită. Senatul Universităţii va lua însă o decizie la propunerea făcută de Primăria Satu Mare până la finele acestei luni.

    Primăria Satu Mare să reabiliteze şcoala
    Reprezentanţii UBB, prorectorul Soos Anna, responsabil cu învăţământul în limba maghiară, prorectorul Ioan Bolovan, responsabil cu Administraţia şi Patrimoniul, prorectorul Nagy Laszlo, responsabil cu extensiile universitare, alături de directorul extensiei Satu Mare, Vegh Adalbert, şi responsabilul cu programe din cadrul Facultăţii de Administraţie Publică, Ştefan Şuta, au afirmat în cadrul unei conferinţe de presă că ieri au avut o întâlnire cu primarul municipiului Satu Mare, care le-a propus să se mute într-o altă locaţie, şi anume la fosta Şcoală Generală nr. 5.
    După ce au vizitat locaţia propusă, reprezentanţii UBB au precizat că, în stadiul în care se află imobilul în prezent, extensia sătmăreană nu se poate muta acolo. Mai mult decât atât, Universitatea nu îşi permite în aceste momente investiţii de aproape un milion de lei pentru reabilitarea acestui imobil. “UBB a investit peste 1,3 milioane de lei în reabilitarea sediului în care ne aflăm în prezent, din care aproape un milion de lei încă nu au fost amortizaţi. În condiţiile actuale, nu ne permitem să investim încă circa un milion de lei în reabilitarea clădirii propuse de Primărie. Din păcate, după ce am vizitat şcoala, nu am mai avut posibilitatea să ne mai întâlnim cu domnul primar să-i spunem care este situaţia. Dacă Primăria reuşeşte să reabiliteze clădirea până în data de 15 septembrie, în termen de două săptămâni, până pe data de 1 octombrie, ne putem muta liniştiţi în acel spaţiu, chiar dacă este mai mic decât cel în care ne aflăm în prezent”, a afirmat prorectorul Ioan Bolovan.

    Răspuns până pe 28 ianuarie
    Potrivit celor afirmate de reprezentanţii UBB, primarul Dorel Coica le-ar fi solicitat ca până în data de 28 ianuarie să dea un răspuns ferm la propunerea sa. “Până la data cerută de primar, rectoratul şi Consiliul de Administraţie al Universităţii se va întruni, va lua o decizie şi va formula un răspuns. Noi avem nevoie de acest spaţiu pentru a ne continua activitatea, şi vrem să rămânem la Satu Mare. La cele două secţii avem 287 de studenţi şi vrem să ne extindem”, a mai precizat prorectorul Bolovan.

    Întrebaţi ce se va întâmpla în cazul în care Primăria nu va reabilita din bani proprii fosta Şcoală Generală nr. 5, reprezentanţii UBB au ocolit la început răspunsul, însă în cele din urmă au afirmat că nu vor părăsi actuala locaţie decât dacă justiţia va emite un ordin de executare silită. “Indiferent ce se întâmplă, pentru a părăsi această locaţie trebuie emisă o hotărâre de consiliu local, după care o vom ataca în instanţă. Doar în cazul în care instanţa va da un verdict şi va emite şi ordin de executare silită, abia atunci vom pleca din această locaţie. Sperăm, însă, că nu vom ajunge acolo şi vom găsi înţelegere la autorităţile locale sătmărene”, a precizat prorectorul Ioan Bolovan.

    Primarul Dorel Coica a solicitat extensiei sătmărene a UBB să părăsească actualul sediu situat pe strada Petofi Sandor. Unul dintre motivele invocate de primar este faptul că pentru acest spaţiu Universitatea nu plăteşte niciun leu chirie. Reprezentanţii UBB au precizat că nu plătesc chirie pentru niciuna dintre cele 12 extensii existente în oraşele din Transilvania.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE