O puternică falie afectează grav relațiile interumane în rândul ziariștilor. Puși în slujba unui politician sau altul, gazetarii nu mai reacționează decât la comandă . Afectată grav de criza economică din ultimii ani, presa ajuns la mâna oamenilor bogați din clasa politică. Mai rău, a devenit un instrument de dezinformare sau manipulare. Nenoricirea este că ziariștii s-au împărțit în două tabere, iar apropierea alegerilor îi indepărtează total de deontologia profesională. Zilele trecute s-a consemnat un episod tragic în această lumea care a început să fie de neînțeles pentru omul de rând. Antena 1 a difuzat o investigație referitoare la unele contracte încheiate în România de o filială a Gazprom și legalizate prin cabinetul notarial al Ioanei Băsescu. Jurnaliștii de la Antene puneau sub semnul întrebării moralitatea unei asemenea finanțări obținute de familia Băsescu, atâta timp cât președintele manifestă sentimente rusofobe, atât prin declarații cât și prin orientarea politică a României.
Oare cum îi șade lui Traian Băsescu în ochii românilor și al partenerilor externi, când el pe de o parte acuza Moscova de o politică de intimidare a Republicii Moldova, iar pe de altă parte, familia sa își întregește veniturile din bani veniți pe filiera Gazprom? Această anchetă a fost preluată și dezvoltată de presa anti-băsistă, în timp ce jurnaliștii moraliști pro-prezidențiali au tăcut mâlc. Nici măcar o simplă informație nu a apărut în ziarele sau televiziunile băsiste. Ca apoi, sâmbătă, acești ciraci de casă ai Cotroceniului să explodeze pe prima pagină și în prim-time, cu o știre care găsea argumente zis solide pentru a-l “scoate” din corzi pe Traian Băsescu: cică fata lui Băsescu a semnat contractele de notariat cu compania Nis (filială a Gazprom) care construiește benzinării în România pentru că ea colaborează cu casa de avocatură Țuca, Sbârcea&Asociații, avocații rușilor în România. Penibile argumente! Cum s-a făcut ca această casă de avocatură, ce colaborează cu numeroase birouri de notariat, să o găsească tocmai pe Ioana Băsescu pentru a legaliza documente semnate de Gazprom? După câte știm cabinetul Ioanei Băsescu nu are drept de exclusivitate pentru legalizarea actelor semnate de companiile reprezentate de casa de avocatură Țucă, Sbârcea&Asociații. Indiferent cum am privi lucrurile, aceasta este o știre și merită să fie investigată mai adânc pentru a vedea substraturile acestei afaceri. Indiferent în ce tabără politică ne-am plasa, presa trebuie să-și facă datoria și să informeze opinia publică. Pentru că în acest caz este vorba despre implicarea familiei Băsescu într-un adevărat scandal, care nu are doar rezonanțe interne, chiar și internaționale. Este vorba despre modul în care se îmbogățeste familia prezidențială, nu o dată vorbindu-se despre căi oculte prin care intră banii în visteria Băseștilor. Iar presa, care ar trebui să fie câinele democrației, nu trebuie doar să dea din coadă, uitând să latre și să muște, atunci când apar informații nu prea măgulitoare despre șeful statului.
Marius Oproiu