LISTA miniştrilor interimari

LISTA miniştrilor interimari

Premierul Ponta a stabilit miniştrii PSD care vor ocupa, interimar, posturile de ministru eliberate de PNL: Dan Şova -Transporturi, Nicu Bănicioiu-Sănătate, Robert Cazanciuc-Relaţia cu Parlamentul, Rovana Plumb-Ape şi Păduri, Doina Pană-Muncă, Costoiu-Cultură, Corlăţean-Românii de Pretutindeni.

Lista a fost stabilită de premierul Ponta şi agreată de preşedintele Traian Băsescu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Ponta a anunţat anterior că, după ruperea USL, va numi miniştri interimari, dintre miniştrii PSD, pe locurile vacantate de PNL.

Informaţiile au fost confirmate de Guvern, printr-un comunicat, în care se arată că, miercuri dimineaţa, premierul Victor Ponta a transmis preşedintelui demisiile miniştrilor Eugen Nicolăescu (Sănătate), Mariana Câmpeanu (Muncă), Ramona Mănescu (Transporturi), Gigel Ştirbu (Cultură), Mihai Voicu (Relaţia cu Parlamentul), Cristian David (Românii de Pretutindeni), Lucia Varga (Ape, păduri şi piscicultură), pentru emiterea decretelor preziden'iale prin care să se constate că posturile sunt vacante.

În comunicat se mai arată că, în aceste condiţii şi aplicând legislaţia în domeniu, premierul a solicitat preşedintelui emiterea decretelor prezidenţiale pentru numirea miniştrilor interimari:

  • Nicolae Bănicioiu, ministru al Tineretului şi Sportului, să fie numit în funcţia de ministru interimar al Sănătăţii,
  • Doina Pană, ministru delegat pentru Dialog Social - interimar la Muncă,
  • Dan Şova, ministru delegat pentru Infrastructură şi Investiţii - interimar la Transporturi,
  • Mihnea Cosmin Costoiu, ministru delegat pentru Cercetare - interimar la Cultură,
  • Rovana Plumb, ministrul Mediului - interimar pentru Ape, Păduri şi Piscicultură,
  • Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei - interimar pentru Relaţia cu Parlamentul,
  • Titus Corlăţean, ministru de Externe - interimar pentru Românii de Pretutindeni.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand