More

    Începe Postul Paştelui

    post

    Postul Paştelui sau Postul Mare începe azi(n.r. luni) şi se încheie pe 20 aprilie, odată cu sărbătoarea Învierii Domnului, fiind cel mai lung şi mai aspru din cele patru posturi de durată de peste an. A fost statornicit de Biserică pentru curăţarea sufletească şi trupească, astfel încât creştinul să primească purificat marea sărbătoare a Învierii Domnului.

    După ce credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici au serbat ieri Lăsatul secului, fiind ultima zi în care se mai poate mânca tot ce pofteşte inima, începând de azi se intră în Postul Mare. Acest post are ca model cele 40 de zile de postire ale Mântuitorului înainte de începerea activităţii Sale mesianice. De aceea, se mai numeşte şi Patruzecime sau Păresimi. Postul Mare este împărţit în două, şi anume perioada de până la Florii, de 40 de zile, căreia i se adaugă Săptămâna Patimilor, de la Florii la Înviere. Pe perioada postului nu se mănâncă deloc carne, ouă, lapte sau brânzeturi. De asemenea, nu se consumă nici peşte, untdelemn şi vin, decât în zilele de dezlegare la untdelemn şi vin şi dezlegare la peşte (la 25 martie, de Bunavestire, şi în Duminica Floriilor).

    În prima săptămână şi în ultima a Patimilor, postul este mai aspru şi cere mai multă evlavie. Astfel, luni şi marţi, primele două zile din Post, se mănâncă o singură dată pe zi, seara, numai pâine şi apă. La fel, în Săptămâna Patimilor, cu excepţia zilei de joi, a Cinei celei de Taină, când se mănâncă de două ori. Vinerea şi sâmbăta dinainte de Înviere este post negru, cu abţinere totală de la orice aliment şi apă. Este recomandat, totuşi, ca fiecare credincios să îşi întrebe duhovnicul ce regim trebuie să respecte, ţinând cont de vârstă, eventuale boli, tipul de activitate, călătorii şi altele.

    Dar postul este cu mult mai mult decât o dietă alimentară. Este o pregătire purificatoare, sufletească şi trupească, pentru a trăi şi primi cum se cuvine Jertfa şi Învierea lui Hristos. Sfinţii Părinţi spun că orice abţinere, cât de mică, orice înfrânare de dragul credinţei este primită ca jertfă în Cer. La fel, orice faptă bună, milostenie sau rugăciune. În acest an, atât Paştele ortodox cât şi cel romano-catolic este prăznuit pe 20 aprilie.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE