Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că şeful statului ar fi încălcat duminică de cel puţin două ori Constituţia şi legile penale, însă Parchetul General nu a avut reacţie sesizabilă, precizând că sunt aspecte care ar trebui verificate şi de Curtea Constituţională. Tăriceanu susţine într-o postare pe Facebook că a observat duminică seară că preşedintele Traian Băsescu ar fi încălcat în două rânduri Constituţia şi legile penale, într-un talk-show tv. Preşedintele Senatului a menţionat că nu a urmărit apariţia publică a şefului statului, însă a citit relatările ulterioare. “Obsesia lui de a-şi promova pupila şi foştii consilieri, grupaţi în trupa «Blonda şi vagabonzii», nu e de natură să mă facă să pierd două ore din viaţă în faţa televizorului”, a comentat Tăriceanu. El apreciază că singura preocupare a lui Băsescu este aceea de a-şi “consolida partidul pe care l-a creat după chipul şi asemănarea sa”. De asemenea, preşedintele Senatului apreciază că “cea mai gravă dintre acţiunile de duminică seara, a fost ameninţarea şi şantajul pe care Traian Băsescu le-a lansat la adresa Gabrielei Firea”.