More


    O nouă serie de bilete de tratament la Casa de Pensii

    - Advertisement -

    bilete

    Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Satu Mare a pus la dispoziţia celor interesaţi seria a noua de bilete de tratament pentru pensionari şi asiguraţi. Este vorba despre 237 de bilete pentru staţiuni precum Felix, 1 Mai, Sovata, Vatra Dornei, Herculane, Covasna, Buziaş, Govora precum şi cele de pe litoralul Mării Negre. Biletele vor putea intra în posesia beneficiarilor începând din data de 22 iunie.

    Potrivit celor afirmate de directorul Casei Judeţene de Pensii Satu Mare, Eugenia Sabou, până în prezent au fost valorificate 882 de bilete, mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost valorificate 355 de bilete. “În total, pentru acest an avem 19 serii şi preconizăm că până la finele acestui an vor fi distribuite circa 3.000 de bilete de tratament”, a mai precizat Eugenia Sabou.
    Pentru un astfel de bilet de tratament, beneficiarul are la dispoziţie un sejur de 16 zile. Pensionarii achită, pentru un astfel de bilet, jumătate din cuantumul pensiei, iar asiguraţii care au venituri de până la 2.298 de lei brut achită jumătate din valoarea biletului. Cei pensionaţi cu legi speciale beneficiază de gratuitate la aceste bilete.
    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img