More

    Trenuri regio, anulate în weekend

    Sâmbătă şi duminică, trenurile Regio R 4086 Cluj Napoca – Dej Călători – Jibou – Zalău Nord – Carei – Satu Mare şi R 4087 Satu Mare – Carei – Zalău Nord – Jibou – Dej Călători – Cluj Napoca nu vor circula, a anunţat CFR Călători.
    Decizia a fost luată pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a infrastructurii feroviare între staţiile Jibou şi Dej Călători.

    Tren sezonier către mare 

    CFR Călători informează că programul estival de transport feroviar 2014 Trenurile Soarelui, care se va derula în perioada 14 iunie – 15 septembrie, cuprinde peste 40 de trenuri spre şi dinspre litoral şi Delta Dunării.

    CFR Călători introduce suplimentar în circulaţie 20 de trenuri InterRegio şi Regio, care asigură zilnic legătura directă dintre toate regiunile ţării şi staţiunile de la Marea Neagră. În intervalele orare cele mai solicitate, turiştii au la dispoziţie legături frecvente între Constanţa şi staţiuni.

    CFR Călători Zalău a precizat că prin Sălaj va trece un singur tren sezonier cu care sălăjenii vor putea călători spre mare, care va opri în Jibou.

    Trenul Inter Regio 1944 IR, care pleacă de la Satu Mare pe ruta Mangalia are legătură de la Zalău la Jibou. Inter Regio 1944 IR pleacă de la Satu Mare la ora 13:15, opreşte la Jibou la ora 16.17 şi ajunge la Mangalia la ora 10.15. Trenul de legătură pentru acest tren pleacă de la Zalău la ora 14.31 şi ajunge la Jibou la ora 15.10.

    Tariful pe ruta Satu Mare – Mangalia, cu legătură din Zalău la Jibou, pentru o persoană, la clasa a doua, este 125 lei dacă achiziţionează biletul în data plecării, dar la cumpărarea unui bilet cu anticipare se aplică o reducere de la 10 până la 25%, în funcţie de numărul de zile de anticipare. Studenţii, elevii şi pensionarii au 50% reducere din preţul unui bilet.

    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE