Amânare de bun augur pentru Olimpia II Satu Mare în ceea ce priveşte Liga a IV-a Elite. Vicecampioana sezonului trecut, Victoria Apa a renunţat din motive obiective la locul din elită, iar Olimpia II, clasată pe locul şapte în seria A a intrat regulamentar între cele mai bune 14 echipe din fotbalul judeţean.
Se ştie că după terminarea campionatului, Victoria Apa a rămas fără antrenorul Zoltan Ritli şi fără o mare parte dintre jucătorii de bază. În aceste condiţii conducerea a preferat varianta de rezervă, aceea de a se înscrie doar în Liga a IV-a acolo unde cheltuielile ar fi mai mici iar echipa s-ar putea bate pentru primele locuri.
Referitor la Olimpia II, se pare că lotul va fi format din juniorii A de la club, plus cadeţii care nu vor prinde prima echipă.
Favorit să preia funcţia de antrenor principal este Mircea Bolba, acesta urmând a-l avea colaborator pe Cristian Popa, cel care a crescut această generaţie de juniori născuţi în 1996.
În prima etapă Olimpia II are o deplasare dificilă de făcut, la Dorolţ, acolo unde echipa antrenată de Andrei Estinca cedează greu puncte.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla la nivel de juniori republicani şi ce se va decide în privinţa echipelor ce vor reprezenta Olimpia în acest campionat la A şi B.