Cascadorul Szobi Cseh a fost înmormântat cu onoruri militare la cimitirul Bellu

4

Cascadorul şi actorul Szobi Cseh a fost înmormântat cu onoruri militare duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Bellu din Bucureşti, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva sute de admiratori şi apropiaţi, precum şi colegi de breaslă.

Slujba de înmormântare a început la ora 15.00, la capela cimitirului Bellu catolic, sicriul – acoperit cu drapelul României – cu trupul neînsufleţit al lui Szobi Cseh fiind scos din capelă în jurul orei 15.30, în aplauzele celor veniţi să îl conducă pe ultimul drum.

Sicriul a fost purtat de militari din Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul”, care au şi tras cele trei salve, la coborârea acestuia în mormânt, în aplauzele celor prezenţi.

Szobi Cseh a fost înmormântat pe Aleea Artiştilor din cimitirul Bellu.

La funeraliile cascadorului au participat câteva sute de persoane, apropiaţi, artişti, dar şi admiratori ai acestuia. Printre aceştia s-au numărat Vladimir Găitan, Ion Besoiu, Cabral şi soţia sa, Andreea Ibacka, Elvira Deatcu şi Carmen Tănase.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al cascadorului Szobi Cseh a fost depus la capela cimitirului Bellu sâmbătă. Coroane de flori din partea preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Victor Ponta au fost aduse la capelă, alături de altele din partea familiei, prietenilor, precum şi a Asociaţiei Cascadorilor Profesionişti din România. Tot din partea Preşedinţiei au fost aduse sâmbătă familiei medalia şi brevetul Ordinul Naţional Steaua României – în grad de Cavaler, care i-au fost acordate postmortem cascadorului vineri, pentru talentul şi profesionalismul dovedite în cinematografie, teatru şi televiziune, precum şi pentru implicarea în combaterea unor fenomene sociale negative.

Cascadorul Szobi Cseh a murit în noaptea de joi spre vineri, la Institutul Clinic Fundeni din Capitală, la vârsta de 71 de ani, fiind diagnosticat cu mielom multiplu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Bună ziua, ai fost?

Iar de aici am putea căuta o grămadă de răspunsuri....Unde ? ar fi primul ...apoi după ce citești textul ai varianta doi: Ai fost...ȚEPUIT? Căci...

Futureskills îți oferă șansa dezvoltării profesionale

Salut! Te invit la o provocare: ce ai făcut ultima dată pentru prima dată? Futureskills îți oferă șansa dezvoltării profesionale pe o piață a muncii...

Etapa Baja Satu Mare deschide sezonul 2020

La finalul acestei săptămâni, între 10-12 iulie, Satu Mare va găzdui prima etapă a Campionatul Național de Rally Raid România. Organizatorii evenimentului sunt...

AJF-ul începe înscrierile pentru sezonul viitor

Sâmbătă ar fi trebuit să avem Adunarea Generală a AJF Satu Mare. Totul părea pregătit, conducerea Asociației a încercat să se organizeze conform normelor...

Se redeschid sau nu școlile în septembrie?

Se redeschid sau nu școlile în septembrie? Dacă ajungem la cel mai grav scenariu, acela al unei creșteri exponențiale a cazurilor de coronavirus, e...