More

    Criza sângelui, ţinută sub control la Satu Mare

    sange

    În mai multe judeţe din ţară a fost înregistrată, în ultima perioadă, o acută criză de sânge. Chiar şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au făcut apel populaţiei pentru a dona sânge. Cu toate că şi în judeţul Satu Mare numărul donatorilor de sânge a scăzut cu circa 20% în lunile de vară, nu a fost înregistrată o acută criză de sânge. Conducerea Centrului de Transfuzii Sanguine Satu Mare a gestionat cât se poate de bine stocul, astfel că a fost evitată criza de sânge la nivelul judeţului. La evitarea acesteia au contribuit şi personalul instituţiilor militarizate din judeţ, care s-au mobilizat şi au donat sânge.

    Numărul donatorilor, în scădere
    În lunile de vară, numărul donatorilor de sânge din judeţ a scăzut cu circa 20% faţă de media celorlalte luni de peste an, potrivit celor afirmate de directorul Centrului de Transfuzii Sanguine (CTS) Satu Mare, Doina Crişan. “Scăderea numărul donatorilor are la bază două aspecte. În primul rând, mulţi dintre donatorii obişnuiţi sunt plecaţi în această perioadă în concediu. Cei care nu sunt în concediu se duc la ţară la muncile câmpului. Astfel că, în lunile de vară, nu ne putem baza pe nucleul de donatori şi trebuie să ne descurcăm şi altfel. Cu toate acestea, spre deosebire de alte judeţe, în Satu Mare nu s-a înregistrat o acută criză de sânge în această perioadă”, a precizat Doina Crişan.

    Directorul CTS Satu Mare a mai adăugat că în luna iulie au fost probleme doar cu grupa de sânge A2 – negativ, iar săptămâna trecută la grupa 01 – negativ şi A2 – negativ. “Degeaba sunt acuzaţii din partea unora sau a altora, pentru perioada de vară este o chestiune normală ca numărul donatorilor să scadă. Nu este de vină sistemul, ci aşa se întâmplă în fiecare an”, a mai spus Doina Crişan.

    Cerinţele, imposibil de anticipat
    Directorul CTS Satu Mare a precizat că este imposibil de anticipat cererea de sânge la Spitalul Judeţean. “Nu avem noi de unde să ştim ce urgenţe vor fi la Spitalul Judeţean. Noi trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere pentru toate cererile. Pe de altă parte, în ultima perioadă se observă unele anomalii în ceea ce priveşte apariţia unor boli de sezon. De exemplu, hemoragiile digestive, mari consumatoare de sânge, apăreau cel mai frecvent în perioada lunilor de primăvară şi de toamnă. În ultima perioadă, însă, frecvenţa apariţiei acestei boli a crescut în lunile de vară. Şi mai sunt şi alte boli cu astfel de schimbări în ceea ce priveşte apariţia lor cea mai frecventă”, a declarat şeful Centrului de Transfuzii sătmărean.

    Mobilizare pentru donare de sânge
    Aflând despre criza de sânge la nivel naţional, personalul instituţiilor militarizate din judeţ s-au mobilizat şi au donat sânge. În cursul acestei săptămâni s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare personalul Jandarmeriei şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar ieri erau prezenţi militarii sătmăreni. “Am avut ajutorul acestor instituţii şi astfel am putut gestiona mai bine criza de sânge. Însă îi îndemn şi pe alţi sătmăreni să vină să doneze sânge pentru că astfel pot fi salvate multe vieţi”, a precizat Doina Crişan.

    De asemenea, pentru a suplimenta stocul de sânge, echipele mobile au colectat sânge de la Negreşti Oaş şi Tăşnad. “Donările au mers foarte bine aici. Atât de la Negreşti Oaş cât şi de la Tăşnad s-au colectat între 80 şi 100 de litri de sânge. Şi acest lucru ne-a ajutat foarte mult să depăşim acest moment”, a mai spus şeful CTS. La acestea se mai adaugă şi membrii familiilor celor bolnavi care donează sânge pentru aceştia.

    Sânge pentru sătmărenii internaţi în marile clinici din ţară
    Centrul de Transfuzii Satu Mare a livrat sânge din stocul propriu pentru sătmărenii care sunt internaţi în marile clinici din ţară. “În fiecare lună trimitem la Cluj câte o sută de pungi de sânge pentru bolnavii sătmăreni internaţi în clinicile de acolo. Institutul Inimii şi Clinica de Oncologie sunt doar câteva dintre instituţiile medicale la care am trimis sânge. Avem grijă de sătmăreni chiar dacă sunt internaţi în alte spitale din ţară”, a mai spus Doina Crişan.

    În prezent, la Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare sunt înregistraţi peste 6.000 de donatori. Pentru fiecare donare de sânge, donatorii primesc şapte tichete de masă în valoare de 9,35 lei fiecare. Directorul CTS îi îndeamnă pe sătmăreni să se mobilizeze şi să doneze sânge.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE