Accident la Carei: o mașină s-a răsturnat în șanț, o persoană a rămas încarcerată, iar doi tineri au ajuns la spital

Accident la Carei: o mașină s-a răsturnat în șanț, o persoană a rămas încarcerată, iar doi tineri au ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs ieri, 04.10.a.c., în jurul orei 19:30, pe strada Tireamului din municipiul Carei, unde un autoturism s-a răsturnat în șanț. În urma accidentului, trei persoane au fost implicate, una dintre acestea rămânând încarcerată.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului de Pompieri Carei, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță de prim ajutor, precum și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. În sprijin a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare, tip B2.
Pompierii au acționat pentru extragerea persoanei încarcerate, iar toate cele trei victime au fost evaluate medical la fața locului.

În urma evaluării, un bărbat în vârstă de 23 de ani, care prezenta politraumatisme, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare de către echipajul TIM. Un alt tânăr, în vârstă de 17 ani, cu policontuzii, a fost transportat la spital de către echipajul SAJ.

Intervenția s-a încheiat după ce toate cele trei persoane implicate în accident au beneficiat de evaluare și îngrijiri medicale.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Anunt
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand