George Copos, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I

1

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, luni, pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română, decizia instanţei fiind definitivă.

Instanţa a respins apelurile făcute de toţi inculpaţii din dosarul Loteria I, precum şi toate cererile de schimbare a încadrărilor jurice ale faptelor acestora, făcute pe parcursul judecării cauzei.

Tribunalul Bucureşti a menţinut decizia de condamnare dată de Judecătoria Sectorului 2 în 29 ianuarie, astfel că George Copos rămâne cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare. Instanţa a constatat că George Copos a fost arestat într-o altă cauză.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti a menţinut pedepsele de câte patru ani de închisoare pentru Gilio Giuzepe Roza, Stelian Ioan Raţiu şi Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Române, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare.

Instanţa le-a interzis celor cinci dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de cinci, respectiv patru ani după executarea pedepsei.

Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă.

George Copos este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Ceilalţi inculpaţi condamnaţi la pedepse cu închisoare urmează să fie încarceraţi.

George Copos şi ceilalţi patru inculpaţi au fost trimişi în judecată în iunie 2006.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-decembrie 2004, Copos, în calitate de asociat şi preşedinte al Consiliului de administraţie în cadrul Ana Electronic, împreună cu Roza şi cu sprijinul lui Cristea şi Rogoveanu, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, aducând bugetului de stat un prejudiciu de 39.461.121.820 de lei (peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea dată).

Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari în procesul de vânzare-cumpărare, respectiv SC Romtur GM Impex SRL, Niculaie Ghinea şi Ion Matei, inculpaţii ar fi ascuns sursa impozabilă cu ocazia vânzării unui aşa-zis “pachet” de 38 de spaţii comerciale, proprietate a firmei Ana Electronic, către Compania Naţională Loteria Română, susţin anchetatorii.

Acelaşi mecanism ar fi fost folosit, potrivit DNA, şi la achiziţia de către Loterie a spaţiului comercial din Cluj-Napoca de la SC Transilvania Oil, prin intermediul lui Stelian Ioan Raţiu.

În rechizitoriu se mai arăta că Nicolae Cristea – fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română – ar fi plătit 800.000 de dolari clubului de fotbal Rapid, ca sponzorizări şi publicitate, în perioada 1996-1999.

În plus, în 2002, Loteria Naţională a închiriat pentru cinci ani, de la clubul Rapid, un panou publicitar în afara stadionului Giuleşti pentru suma de 175.000 de dolari pe an, preţ de patru ori mai mare decât cel al pieţei, au mai arătat procurorii. În privinţa acestor sponsorizări, procurorii au menţionat, în dosar, că nu au dispus începerea anchetei, ci doar au vrut să sublinieze relaţiile strânse dintre Copos şi Cristea.

Procurorii au menţionat că relaţia de “afaceri privilegiate” dintre Copos şi Cristea a început cu mult timp în urmă, când Loteria a început să dea ca premii televizoare de la Ana Electronic, unde Copos este acţionar.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ATENȚIE! Sălile de PĂCĂNELOR vor fi DESCHISE. Dar vor avea REGULI NOI

Coronavirusul schimbă regulile și în cazinouri și în casele de pariuri sportive. Consilierul guvernamental în domeniu estimează redeschiderea industriei jocurilor de noroc pe 15...

PRECIZĂRI. Ce se întâmplă după 1 IUNIE? Vom mai avea sau nu NEVOIE de DECLARAȚIE

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, după o ședință la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri ai cabinetului, care...

Căutat de autoritățile italiene, reținut la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat reprezentanților IPJ Satu Mare un cetățean român, căutat de...

Autoturism furat din Belgia, descoperit la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea – judeţul Satu Mare au descoperit și indisponibilizat un autoturism căutat de autoritățile belgiene. Ieri...

FOTO INCREDIBIL. NESIMȚIREA ANULUI. Cum poți parca în acest hal?

Am văzut de-a lungul timpului extrem de multe parcări nesimțite, dar ceea ce se vede în această imagine parcă le întrece pe toate. Această...